Măsuri dispuse de presedintele Constantin Radulescu pentru prevenirea efectelor inundațiilor în localitățile Băbeni, Alunu și Ocnele Mari

0
75

 

La data de 13 iulie, în sala 2 a Instituției Prefectului, prefectul Florian Marin a convocat împreună cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, o întâlnire de lucru pentru analizarea și dispunerea de măsuri în cazul a trei situații apărute în localitățile Băbeni, Alunu și Ocnele Mari. La activitate au participat alături de doamna subprefect Aurora Gherghina, conducătorii și reprezentanții instituțiilor sau societăților implicate in rezolvarea acestor probleme (ISU Vâlcea, ABA Olt, SGA Vâlcea, Sucursala Hidrocentrale Vâlcea, Secția Drumuri Naționale Vâlcea, CET Govora – Direcția Exploatare Minieră Berbești, ANIF Vâlcea, Inspectoratul Construcții Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea), precum și primarii localităților Băbeni și Alunu. Problemele supuse spre analiză s-au referit la: analiza stadiului de efectuare a lucrărilor tehnice de amenajare a râului Bistrița dar și a pârâului Stăncălău, de către societâțile responsabile (Hidroelectrica, ABA), în așa fel încât să nu existe o repetabilitate a inundațiilor în zone din orașul Băbeni; prezentarea stadiului lucrărilor de intubare de pe pârâul Olteț, în comuna Alunu, sat Alunu, pct Gropile ca și a celor de drenare a apei de pe halda de steril, în vederea preintâmpinării inundării terenurilor din proximitate; clarificarea situației pârâului Sărat din orașul Ocnele Mari. În urma întâlnirii s-a dispus urgentarea demersurilor tehnico-juridice de către Hidroelectrica și ABA Olt, în așa fel încât în cel mai scurt timp, cu alocarea bugetară aferentă, să înceapă lucrările de amenajare a celor două cursuri de apă. În cazul localității Alunu o comisie formată din specialiștii structurilor de specialitate se vor deplasa la începutul săptămânii viitoare în zonă și vor întocmi un raport cu stadiul lucrărilor de intubare a pârâului Olteț. Raportul va fi analizat in cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea,tot în cursul săptămânii viitoare. Concomitent cu aceasta vor fi întocmite materiale către Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului și ANAR pentru a dispune potrivit competențelor măsuri, având în vedere faptul că lucrarea a fost dispusă de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Totodată, în cursul săptâmânii viitoare, va fi organizată la Instituția Prefectului o intâlnire cu reprezentanții Ministerului Economiei ai SC Conversmin SA, ABA Olt, Consiliului Județean Vâlcea și Primăriei Ocnele Mari, în vederea definitivării predării amplasamentului pârâului Sărat către ABA Olt, care și-a manifestat, cu respectarea dispozițiilor legale, disponibilitatea de efectuare a lucrărilor de amenajare a acestui curs de apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.