Sparle si Soparle
• Mai mulţi tineri liberali sunt nemulţumiţi de prezenţa pe listele de candidaţi la consiliul local a lui Gheorghe Ioniţă. Pe bună dreptate aceştia afirmă că demnitarul liberal este un profitor al partidului. De pe urma apartenenţei sale politice el a obţinut venituri considerabile în ultimii ani dar a cotizat… deloc … la partid. În plus omul nu se implică activ nici în campania electorală şi nu aduce nici foarte multe voturi listei. Din păcate nu este singurul.
• În sâmbăta mare un grup masiv de poliţişti rutieri au năvălit pe şoseaua europeană în Călimăneşti – Căciulata puşi pe fapte mari mai ales că era anunţată vizita la slujba de Înviere a preşedintelui Băsescu. Din exces de zel poliţiştii au ridicat permisele şi unor conducători auto nevinovaţi. Domnul Niţu mai ţineţi minte cum aţi luat carnetul uni tânăr din Cluj, punând un participant în trafic să semneze un proces verbal prin care spunea ca martor că cel din Cluj a depăşit pe bandă continuă? Aşa-zisul martor nu avea cum să vadă acea depăşire, care nu a existat în realitate. Păcat că acţionaţi în acest mod….miliţienesc!
• Mircea Geoană a recunoscut faţă de cei din anturajul lui că Gigi Matei, candidatul PSD la primăria Râmnicului, este cel mai „inexpresiv” candidat social democrat la primăria vreunui municipiu, dar că are o datorie la el. Nu credem că liderul PSD are dreptate. Faţa lui Gigi este foarte expresivă. Oricine îl vede îşi dă seama că nu are moacă de edil!
• Costi Rădulescu nu a fost recunoscut d e populaţia din Berislăveşti. Junele social democrat nu a făcut nimic în acest mandat de consilier judeţean iar acum s-a dus cu alt coleg să se holbeze la lansarea unui candidat liberal.
• Dumitru Persu habar nu are de cum îi cheamă pe candidaţii PSD la primăriile Râmnicului. Omul este cel mai sinistru candidat la aceste alegeri locale în Vâlcea. Mai mulţi primari social democraţi sunt nemulţumiţi de activitatea secretarului executiv motiv pentru care nu vor vota lista de candidaţi la consiliul judeţean şi probabil nici pe Ion Câlea.
• Poliţistul Chituc face din nou boacăne. Se implică în campania electorală şi pe deasupra a folosit din nou ilegal cătuşele punându-le unui tânăr nevinovat, pe care l-a transportat apoi degeaba la Poliţia Judeţeană.