Circa 500 de firme din Vâlcea au fost radiate în primele 4 luni ale acestui an

0
78

 

Potrivit datelor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele 4 luni ale acestui an, în judeţul Vâlcea, au fost radiate un număr de circa 500 de firme, cu 18% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Numai în aprilie anul acesta, 106 societăţi au fost radiate în Vâlcea. Spre comparaţie, în primele 9 luni ale anului 2017, în judeţul Vâlcea, au fost radiate 910 firme (cu 28,4% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut), din care, în septembrie anul trecut, 90 de societăţi. Desfiinţarea unei firme parcurge, în principiu, doua etape: dizolvarea şi radierea. În situaţia în care asociaţii nu se înţeleg cu privire la împărţirea bunurilor, apare şi o etapă intermediară, respectiv lichidarea firmei. Prima fază este dizolvarea, care se poate face voluntar, prin hotărârea asociaţilor (respectiv decizia asociatului unic) sau prin hotărâre judecătorească, în cazul în care între asociaţi apar neînţelegeri grave sau din diverse alte motive prevăzute de lege. În anumite situaţii, după dizolvare urmează lichidarea firmei. Dacă procedura de înscriere a unei firme la Registrul Comerţului durează doar câteva zile, cea de dizolvare se poate întinde de la câteva luni până la cinci ani, în funcţie de complexitatea cazului de lichidare. Motivele pentru care proprietarul sau proprietarii unei firme intenţionează să radieze societatea sunt diverse: cererea partenerilor de afaceri; din cauza lipsei de activităţi; au dispărut asociaţii; din considerente personale. Deoarece formalităţile durează mult timp şi costurile aferente unei radieri sunt mai mari de 2.000 de lei, mulţi patroni preferă să lase firmele fără activitate timp de trei ani, după care are loc desfiinţarea din oficiu. Cel mai uşor de desfiinţat sunt societăţile de tip SRL. Pentru a-şi închide firma, asociatul unic trebuie să se prezinte la sediul Registrului Comerţului în raza căruia firma îşi are stabilit sediul social, cu un dosar care va include o cerere de radiere în original, o decizie a asociatului prin care se ia act de dizolvarea de drept a societăţii ca urmare a expirării duratei de funcţionare. Se va decide apoi radierea societăţii, certificat emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat şi la cel de contribuţii sociale, certificate de rol fiscal de la primărie, din care să rezulte că firma nu are datorii la bugetul local, situaţia financiară de lichidare şi dovezile privind plata taxelor şi tarifelor legale (taxa de timbru, timbre judiciare şi taxa de registru).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.