Focul din fântâni s-a extins şi în Făureşti

0
83

 În timp ce autorităţile sunt total depăşite de fenomen şi habar n-au ce se întâmplă:

Focul din fântâni s-a extins şi în Făureşti

Oamenii sunt disperaţi: “Stăm pe un butoi de pulbere şi nimeni nu ne spune ce se întâmplă!”

  De două săptămâni încoace în comuna Laloşu din judeţul Vâlcea fântânile au început să ia foc. Pe zi ce trece fenomenul se agravează, numărul fântânilor care se aprind din cauza gazelor din subteran a ajuns la 30, iar teama localnicilor atinge cote tot mai alarmante. Ultimele zile mai călduroase a agravat fenomenul, iar orice flacără deschisă, fie chiar şi un muc de ţigară aprins, poate declanşa incendiul de la gura puţurilor. Şi în localitatea învecinată Făureşti, au fost descoperite două fântâni din care ies gaze. 

   Primarul comunei Făureşti, Ion Ştefan Ţîrvuică ne-a declarat că şi în comuna Făureşti există două fântâni din care ies gaze. “Din fântânile familiilor Lucica Dogaru şi Ion Săndulescu ies gaze, dar nu de amploarea celor din comuna Laloşu. Tot referitor la fântâni, în satul Mileşti avem două fântâni care au apă sărată pe care nu o pot bea nici animalele. În urmă cu 15 de ani aici am avut 20 de fântâni care aveau apa sărată, motiv pentru care oamenii au fost obligaţi să le astupe, iar cei de la sonde le-au adus apă curentă pe conductă”, a spus primarul. În comuna Laloşu specialiştii prelevau luni probe din fântâni, umplând pungi cu gaze şi sticle cu apă, care urmează să le ducă la un laborator. Rezultatele se aşteaptă cel mai repede într-o săptămână. Încălzesc apă pe fântâni ca să facă baie

 

 

 

  În satele Mologeşti şi Portăreşti, din comuna Laloşu animaţia era mult mai mare decât în alte zile. Pe drumul comunal patrula în permanenţă o maşină a pompieirlor militari, iar primarul comunei, Ion Toma, însoţit de specialiştii de la gaze făceau zeci de prelevări din puţurile afectate. La fântâna lui Constantin Cernitu au apărut primele emanaţii de gaze în urmă cu doi ani. “Eu mi-am astupat puţul, dar gazele au continuat să iese în continuare. Pe ghizurile fântânii eu îmi încălzesc apă să fac baie. Acul la Laloşu nu mai sunt decât două alternative: ori o să murim cu toţi, ori ne îmbogăţim”. Unul dintre reprezentanţii firmei “Toreador”, care nu a dorit să-şi dea numele, a plătit o expertiză care se va face la ICPT Câmpina, iar doi operatori prelevau probe atât de gaze, cât şi de apă. “Nu ne întrebaţi pe noi nimic. Noi nu suntem decât salariaţi şi mai multe nu vă putem spune”, a spus unul dintre angajaţii care făceau măsurători. Următorul puţ din care gazele ies cu putere este al Elenei Marinaş. Femeia în vârstă este speriată de ceea ce se întâmplă şi crede că aşa ceva nu s-a mai pomenit! “E vai de capul meu, nu am de unde să beau nici apă. Apa pe care mi-o aduc pompierii cu maşina este tratată şi are un miros, iar eu nu suport să beau că sunt bolnavă cu inima. La gura puţului mai încălzesc şi eu apă, dar acum mi-e frică că gazele sunt prea puternice şi putem oricând să luăm foc”, spune bătrânica după ce a pus tuciul cu apă pe gura fântânii.

 

 

“Am ajuns la capătul răbdării!”

 

 

   La familia Nicolae şi Alexandrina Curcă, tensiunea este şi mai mare. “La noi casa este la cinci metri de fântână şi putem să ardem ca şoarecii. Nici noaptea nu mai avem somn şi stăm cu lumina aprinsă să nu care cumva de la vreo ţigară aruncată să ne trezim în flăcări şi să sărim în aer cu toată agoniseala de-o viaţă. Toţi vin, scriu ziarele, apărem la televizor, dar nimeni nu ne spune de unde vin gazele ăstea şi cum se va rezolva situaţia. Am ajuns la capătul răbdării!”, spune Alexandrina. Specialiştii au făcut prelevări şi ca să deconecte atmosfera chiar fac haz de necaz. “Mai bine nu mai aprindeţi focul la aragaz şi staţi cu lumina stinsă. Vă încălziţi mâncarea direct pe foc, deasupra fântânii. Ar fi bine ca la o distanţă mai mică de 50 de metri să nu aprindeţi nici o sursă de foc deschis. Fântânile cu probleme nu trebuiesc acoperite nici ziua şi nici noaptea, pentru că se pot acumula cantităţi mari de gaze şi există pericolul exploziei”, a spus unul dintre operatori care făcea măsurători.

 

 

Grajdul de animale, sursa gazelor din fântâni?

 

 

   Departe de ochii presei, unii dintre angajaţii care sunt în zonă cred că fântânile s-ar putea aprinde de la biogaz şi ca variantă posibilă este o fostă fermă de animale care acum este părăsită. Primele gaze au apărut după ploile din toamna anului trecut, iar fenomenul este mult accentuat în zilele foarte călduroase sau când plafonul norilor este foarte jos. În timp ce s-au făcut prelevări de probe, maşinile pompierilor tranzitează comuna de la un capăt la altul. Şi pe timp de noapte pompierii militari de la Brigada de Pompieri Militari din Drăgăşani patrulează prin cele două sate. 20 de soldaţi sunt mereu la datorie. Ceea ce este cel mai grav este că nimeni nu ştie care ar fi explicaţia fenomenului: “Noi am plătit sume imense să facem expertize, iar rezultatele sunt posibile în mod normal să vină peste o săptămână. Nu ne forţaţi că nu putem să ne dăm cu părerea despre care ar fi originea gazelor din fântâni. Nu putem spune dacă este gaz metan sau gazolină. La patru kilometri distanţă noi avem câteva sonde care sunt închise, dar gazele care ies din fântâni au concentraţii foarte mari”, a spus un reprezentant al firmei “Toreador”, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

 

 

Se poate întâmpla o nenorocire oricând

 

 

 

 

  La maşinile de pompieri care sunt “parcate” în imediata vecinătate a Primăriei, foarte puţină lume vine să ia apă cu găleţile. “Aşteaptă să mergem noi prin sate şi când aud sirenele ies la porţi cu găleţile”, a spus unul dintre pompieri. Situaţia de la Laloşu este departe de a fi rezolvată. Primarul spune că nici ziua şi nici noaptea nu mai are somn: “Se poate întâmpla o nenorocire şi nu-i de joacă. Oamenii fac presiuni că vor să li se rezolve odată situaţia. Nimeni nu-şi dă cu părerea despre fenomenul de la Laloşu, iar aşteptarea răspunsului referitor la sursa gazelor din fântâni, se prelungeşte de la o zi la alta”, a spus alesul.

   Prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a spus în şedinţa operativă a Consiliului Judeţean: “Cred că explicaţiile cele mai plauzibile în legătură cu Laloşu sunt: pungă de gaz sau de biogaz. Toate cercetările efectuate în zonă au exclus varianta infiltrării unor produse petroliere în pânza freatică. În plus, în apa din fântânile care ard au fost descoperite şi alge care cresc în mediu de carbon”, susţine prefectul de Vâlcea.

   Ministrului Economiei şi Comerţului Codruţ Şereş este aşteptat să vină în zonă pentru a vedea care este cauza aprinderii fântânilor. 

   Ministrului Economiei şi Comerţului Codruţ Şereş este aşteptat să vină în zonă pentru a vedea care este cauza aprinderii fântânilor. 

 Cosmin RADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.