Prinsă în flagrant, făcând sex
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii vâlceni au organizat o acţiune pentru depistarea prostituatelor la Călimăneşti şi în parcările de pe Valea Oltului. În urma raziei, au fost depistate 25 de prostituate cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani. Una dintre acestea a fost prinsă chiar în flagrant, într-o parcare de la Brezoi, în timp ce întreţinea un raport sexual cu un şofer turc în cabina unui tir.
În timp ce restul fetelor au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 16.800 de lei noi, prostituata prinsă „în exerciţiul funcţiunii”, Anişoara V. (28 de ani), din Abrud, judeţul Alba s-a ales cu un dosar penal. În aceeaşi noapte, a fost depistat şi un bărbat care purta fără drept un cuţit şi căruia i-a fost întocmit de asemenea dosar penal.
Alte titluri din editia curenta:
(Sport)Primarul Gutău pierde promovarea
(Impact)Constantin Pop a fost executat din motive poli…
(Politica)Peseditul Dumitru Persu, un profitor lipsit de …
(Administratie)Primarul din Goleşti se şcoleşte la Bruxelles
(Politica)Deputatul Vlădoiu a adus milioane de euro în Râ…
(Editorial)Câlea sau Frâncu?
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Actualitate)Animalele de la Zoo Valcea vor avea bucătari de…
(Actualitate)Directoarea Spitalului de Urgenţă Valcea, demis…
(Fapt divers)Prinsă în flagrant, făcând sex
(Actualitate)Femeile – marginalizate pe piaţa muncii
(Administratie)Gutau este într-o campanie perpetuã
(Actualitate)World Vision ajută copiii defavorizaţi
(Editorial)Mărturisiri
(Fapt divers)Vagon deraiat în gara Drăgăşani