Corul Symbol va concerta la Filarmonica „Ion Dumitrescu”

0
96

Corul Symbol al Patriarhiei Române, dirijat de diacon-profesor Jean Lupu și conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian (de la Universitatea Spiru Haret din București), va susține sâmbătă, 5 mai, la Filarmonica Ion Dumitrescu  din Râmnicu-Vâlcea, Concertul  „Cântând Centenarul Marii Uniri”.

Repertoriul pregătit pentru acest eveniment de marcă conține, în majoritate, piese care evocă istoria României, frumusețea plaiurilor natale, obiceiurile populare, trăsăturile morale ale neamului nostru.

Lucrările sunt semnate de compozitori precum: Anton Pann, Ion Popescu-Pasărea, Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Alexandru Cristea, George Enescu, Ioan Christu Danielescu, Gheorghe Danga, Nicolae Lungu, Gheorghe Șoima, Nelu Ionescu, Alexandru Pașcanu, Constantin Arvinte, Irina Odăgescu, Mihai Moldovan, Constantin Drăgușin, Marin Velea, Valentin Gruescu, Petre Ștefănescu, Gelu Stratulat, Andres Papin, Joseph Strauss. Multe dintre acestea sunt lucrări consacrate și gustate de iubitorii cântului coral, dar mai sunt și lucrări în primă audiție, sau chiar în primă audiție absolută, după cum acest cor și-a obișnuit spectatorii ca, la fiecare concert, să lanseze în eter cel puțin o nouă producție corală. Pentru varietatea programului s-a apelat și la piese „cu solo” (Corina Gatu, Andreea Dascălu), piese „cu pian” (Cristina Gheorghe, Magdalena Bulibașa, Bianca Fodor), piese „cu chitară” (Andreea Silivestru) și piese „cu percuție” (Petre Mihăilescu). În același scop, sunt și piese concepute cu o amplă mișcare scenică creată de către doamna lect. univ. dr. Anca Iorga, de la Universitatea Spiru Haret din București. Prezentarea programului va fi asigurată de către aceeași simpatică Daniela Greere, fostă studentă de excepție la medicină și membră a Corului Symbol timp de 10 ani, actualmente medic rezident la Spitalul „C.I.Parhon”.

Lucrările sunt semnate de: Anton Pann, Ion Popescu-Pasărea, Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Alexandru Cristea, George Enescu, Ioan Christu Danielescu, Gheorghe Danga, Nicolae Lungu, Gheorghe Șoima, Nelu Ionescu, Alexandru Pașcanu, Constantin Arvinte, Irina Odăgescu, Mihai Moldovan, Constantin Drăgușin, Marin Velea, Valentin Gruescu, Petre Ștefănescu, Gelu Stratulat, Andres Papin, Joseph Strauss etc.

Duminică, 6 mai, corul va oferi  răspunsurile la Sfânta  Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.