Două accidente mortale pe străzile Vâlcii

0
77

Două accidente mortale pe străzile Vâlcii

Pe şoselele vâlcene au avut loc două accidente mortale la sfârşitul săptămânii trecute. Unul dintre acestea a avut loc la Călimăneşti, unde Florea Negurici (72 de ani), care a încercat să traverseze şoseaua în fugă şi fără să se asigure a fost lovit de autoturismul condus de Constantin Niţu, din Budeşti. Bătrânul a murit la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul Judeţean Vâlcea.

Un alt accident s-a produs vineri după-amiază la ieşirea din Râmnicu Vâlcea, pe varianta DN 67A, când şoferul unui Citroen C3, Gheorghe Dumitraşcu (65 de ani) a intrat pe contrasens într-o curbă, lovindu-se frontal cu un tir de Prahova. Şoferul autoturismului, fost cadru M.I. în rezervă, a murit pe loc, iar şoferul tirului, Marian Pană (47 de ani) a fost grav rănit. Poliţiştii nu au stabilit cu certitudine care a fost cauza accidentului, dar cred că acesta s-a produs pe fondul vitezei excesive sau al neatenţiei, deoarece maşina era nouă şi era pentru prima oară când victima o folosise, deşi avea permis de conducere din anul 1991.

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Buturuga Pistol răstoarnă carul Gutău?
(Fapt divers)Măicuţele de la Bistriţa, ameninţate cu levieru…
(Fapt divers)Două accidente mortale pe străzile Vâlcii
(Politica)Primarul Dobre se apropie de finalul ultimului …
(Actualitate)Vel Pitar, are un nou director general
(Actualitate)Ambient, planuri pentru 12 magazine
(Editorial)Pistol luptă pentru doi
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Otrava pentru şoareci omoară animalele de pe Le…
(Fapt divers)Percheziţie informatică la Drăgăşani
(Sport)Sârbul Vidakovic a adus victoria „municip…
(Finante)Inculpatul Minea de la Alutus e dator vândut la…
(Administratie)Centrul de convenţii şi expoziţii de la Călimăn…
(Fapt divers)Incendiu de vegetaţie, la Mihăeşti
(Fapt divers)Urmărit general pentru înşelăciuni, prins la Vâ…


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.