Directorul Haralambiade pune piciorul în prag
La Agenţia de Plăţi nu se fac angajări pe… „pile”
Valentin Haralambiade, noul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură din Vâlcea este asaltat zilnic de oameni care fac loby pentru angajarea unor cunoscuţi." S-a aflat, pentru că în primul rând eu am fost foarte deschis, că Agenţia va face angajări. Avem nevoie de mulţi specialişti mai ales că prin noi se vor derula fonduri importante în agricultură. Trebuie să ţinem evidenţa tuturor producătorilor din Vâlcea şi a tuturor suprafeţelor agricole. E un nivel de muncă imens. Ceea ce nu ştiu cunoscuţii mei este că nu voi accepta angajarea pe pile pentru că ar dăuna acestui colectiv şi implicit mie. Nu am de gând să lucrez şi în locul altora şi vreau performanţă. De aceea vom publica fiecare post şi voi face tot posibilul ca să fie o concurenţă cât mai mare pentru a alege într-adevăr oameni pricepuţi." Directorul Haralambiade crede că mulţi fermieri din Vâlcea pot obţine venituri importante din agricultură şi că cei care se vor uni şi vor cultiva suprafeţe mai mari în comun au şanse să primească subvenţii la care nici nu visau dacă respectă cerinţele Agenţiei, de fapt cerinţele Uniunii Europene. (T.G.)