Percheziţii la hackerii care au clonat… site-urile unor bănci

0
70

 

Miercuri, 28 martie 2018, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat un număr de 15 percheziţii domiciliare pe raza muncipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Vâlcea, Cluj, Bihor, Constanţa, Giurgiu şi Buzău în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de  fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani. De asemenea, concomitent, în Italia, sunt efectuate 20 percheziţii la adresele membrilor grupului. În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada 2015 – 2018 pe teritoriul Italiei și a României a acţionat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracțiuni informatice, respectiv fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Grupul infracțional organizat a fost constituit de către doi cetățeni italieni care au coordonat mai multe celule alcătuite din aproximativ 50 de membri şi au acţionat concomitent în România și în Italia, fiecare având roluri bine determinate. Un rol marcant în cadrul grupului (palierul II) l-au avut trei cetăţeni români a căror activitate infracţională a constat în clonarea unor site-uri web ale unor bănci și instituții financiare, în vederea obținerii datelor de identificare ale cardurilor bancare precum și ale datelor de acces la conturile de online banking ale persoanelor vătămate. După accesarea conturilor de online banking prin utilizarea datelor astfel obținute, membrii grupului au transferat/virat  sumele de bani în conturile altor membrii ai grupului, ce aveau atașate carduri bancare preplătite (prepaid). În fapt, suspecţii obţineau în mod neautorizat datele de contact ale victimelor iar ulterior le trimiteau mesaje email, aparent din partea reprezentanților băncilor, prin care le solicitau datele confidențiale, sub pretextul că le sunt necesare pentru  remedierea unor probleme de securitate ale contului bancar. Totodată, victimele erau îndrumate să acceseze un link din cuprinsul e-mailului, pentru remediere; acesta reprezenta o adresă de web, care conținea o clonă a paginii de internet a băncii. În urma accesării link-ului, victimele erau redirecționate pe pagina web falsificată, în care introduceau datele de identificare ale cardului bancar precum și datele de acces la contul de online banking. Aceste date erau colectate de către membrii grupării, care ulterior controlau sumele de bani din conturi. Ulterior, sumele de bani erau retrase în numerar de la ATM-uri din Italia și din România direct de pe cardurile preplătite, de către titularul contului atașat cardului, în schimbul unui comision. Restul sumei de bani era fie încărcat pe alte carduri preplătite, care erau utilizate la retrageri în Italia și în România, fie era transferat prin serviciile de transfer monetar rapid în România, unde acestea erau ridicate de către mai multe persoane de cetățenie română. În urma activității infracționale, au fost compromise conturile a aproximativ 200 de victime, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 1.000.000 de euro. În urma perchezițiilor, până în prezent, au fost ridicate mai multe computere, carduri bancare, documente de transfer bancar, dar și peste 50 de grame de cocaină. Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între  autorităţile judiciare din Romania şi Italia. La nivelul Eurojust, în cadrul echipei comune de anchetă au fost organizate două întâlniri de coordonare. De asemenea, la sediul Eurojust a fost constituit un centru de coordonare pentru acţiunea comună simultană desfăşurată astăzi de către DIICOT şi autorităţilor judiciare din Italia. La sediul DIICOT-Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 38 de persoane. Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust. Activităţile investigative au beneficiat de sprijinul EUROPOL. Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul  Brigăzii  Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.