Valceanul Gheorghe Botoran, patronul fabricii Turbonef, deţine cea mai mare turnătorie de clopote din România

0
80

 

Turbonef este o fabrică de clopote și alte obiecte bisericești, deținută de familia Botoran din Vâlcea. Începutul a fost dificil: dupa 1989, Gheorghe Botoran a salvat fabrica de la faliment, a preluat tot personalul, a salvat sute de locuri de muncă și acum are o afacere de succes, care reprezinta România la nivel regional, cu fruntea sus, pe aceasta nișă. Firma are acum o cifră de afaceri de un milion de euro pe an și e cea mai mare turnătorie de clopote din țară și pe locul 4 în regiune. Produsele fin lucrate au depășit granițele țării, fiind exportate în țări precum Serbia, Germania, Taiwan sau Slovenia.

Gheorghe Botoran a lucrat în domeniu şi înainte de Revoluţie, când superviza activitatea tuturor turnătoriilor din judeţul Vâlcea. După 1989, afacerile de acest gen s-au închis una câte una, iar familia Botoran a hotărât să-şi investească toţi banii în salvarea celei de la Căzăneşti, de la marginea oraşului.

„Dupa revoluție am decis să rămân în branșă dar și să devin propriul meu stăpân. Așa că am reușit să închiriez o parte din platforma unde se află astăzi turnatoria. Era o ruină și ca uitilităţi avea doar gaz, nici măcar curent sau canalizare. După ce am asigurat esențialul am reușit să cumpăr locația și să mă apuc de modernizări. Am făcut totul de la aproape 0, iar pozele se află în albumul firmei pe care îl arătăm oricărui vizitator”, mărturisește antreprenorul.

Începturile nu au fost ușoare. Inițial a avut 5 angajați, iar pe restul a trebuit să îi califice la locul de muncă. În primii ani le-a fost de ajutor existența unui mediu fiscal mai prietenos și un preț scăzut al materiilor prime. Puteau chiar să exporte în Japonia.

„Ştiinţa de a trece peste greutăți este principala aptitudine a unui antreprenor: am întâmpinat de toate, de la neachitarea de către clienți a unor sume însemnate, la lipsa de personal calificat pe domeniu sau chiar inflația anilor ’90. Pe această din urmă am putut să o depășim investind în materii prime și asigurându-ne un avantaj tehnologic: de exemplu, avem analiză spectrală și website din 1997. Pe atunci concurenții noștri făceau prima analiză chimică direct la produsul finit și principalul motor de căutare pe internet era Yahoo!”, își amintește antreprenorul.

În acest domeniu de nișă nu sunt foarte multe comenzi și cele mai multe sunt destul de individualizate, tinzând spre unicat. Gheorghe Botoran spune că nici chiar cele mai mari turnătorii cu sute de ani de tradiție sau cu o piață nativă mult mai mare (de ex în Rusia se reconstruiesc 30.000 de biserci) nu produc clopote pe bandă rulantă, ci doar la comandă. „Noi am depășit relativă lipsa de cerere prin introducerea de noi produse ca de exemplu statui turnate în ceară pierdută sau candelabre. În momentul de față, cel mai apropiat concurent în România vinde cam jumate din cât vând eu”, explică antreprenorul.

Turbonef e că mai mare turnătorie de clopote din România și ocupă locul 4 în Europa și Asia.

Antreprenorul susține că principalele atuuri ale afacerii sale au legătură cu faptul că toți clienții sunt mulțumiți. Produsul lor se diferențiază prin faptul că oferă cel mai bun raport calitate-preț, „ceea ce într-o piață nu foarte întinsă arată faptul că nu ne gândim numai la profit”, spune omul de afaceri.

„Un alt atuu este faptul că avem o producție flexibilă și putem satisface o cerere chiar și într-o săptămâna. Motivul pentru care concurenții, mai ales cei cu tradiție livrează comenzi după luni de zile este că ei au moștenit cupotoare foarte mari pe care le pornesc numai după ce au strâns comenzi de zeci de clopote. Noi turnăm aproape zilnic. Ca și număr de clopote, între anii 2010-2014 făcusem o bază de date cu 500 intrări după care clienții aproape că au încetat să mai ceară recomandări, probabil datorită faptlui că le puteau deja găsi în cercul lor de cunoscuți”, precizează Gheorghe Botoran.

Desi România este principala lor piață, clopotele românești au ajuns din Regatul Unit până în Taiwan.

„Nu pun foarte mare preț pe cifre exacte, mulțumirea mea este că asigur niște locuri de muncă, am achitat de aproape 25 de ani salariile mereu la timp și mai ales că fabric un produs de calitate aici, la mine în țară. Creștinește este să îți ajuți aproapele și deci comunitatea. Nu putem fi toți comercianți fiindcă doar cei ce creează aduc valoare tuturor, inclusiv celor ce doar comercializează”, încheie omul de afaceri.

– See more at: https://www.cariereonline.ro/leadership/salvat-zeci-de-locuri-de-munca-din-valcea-si-acum-detine-cea-mai-mare-turnatorie-de#sthash.4kHPd61x.dpuf

 

Contact Info

Str. Cazanesti, Nr. 200,
Oficiul postal: O.P.R.M. – Buleta,
Codul postal 240002,
Ramnicu-Valcea, Romania

Phone: +40250737654

Mobile: +40744630490

Fax: +40250702965

Web: Turbonef.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.