Tadici vrea arbitri străini la meciurile cu Baia Mare şi Cluj

0
113


După ce s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt:

Tadici vrea arbitri străini la meciurile cu Baia Mare şi Cluj

După disputarea a 15 etape din actuala ediţie a Ligii Naţionale, Rulmentul Braşov şi-a păstrat poziţia de lideră în clasament, cu maxim de punctaj. Echipa Marianei Târcă beneficiază însă din plin de pe urma victoriei controversate repurtate în dauna Oltchim-ului.

Ecourile meciului de la Braşov nu s-au stins nici acum, arbitrajul prestat atunci de buzoienii State şi Pavel fiind contestat vehement de clubul vâlcean. „În meciul cu Buzăul, Rulmentul a primit de două ori mai multe eliminări decât în partida cu Oltchim, deşi jocul cu buzoiencele nu a fost nici pe departe atât de dur. Din păcate, în cazul echipei din Braşov, durităţile se repetă cam de fiecare dată.

Astfel, se ştie că tot în urma unui meci cu Rulmentul s-a accidentat destul de grav şi Corina Demeterca, iar anul trecut, în finala Cupei României de la Bistriţa, Roxana Gatzel a suferit o accidentare care-a ţinut-o pe tuşă câteva luni”, a spus profesorul Gheorghe Tadici, nemulţumit de prestaţia arbitrilor State şi Pavel. „Atât cu Jolidon, cât şi cu Rulmentul vom cere arbitri străini. Îmi pare rău că am crezut în cei din ţară”, a mai spus antrenorul Oltchim-ului, convins că echipa pe care-o pregăteşte nu poate rata nici în acest sezon titlul naţional.

Altfel, Tadici nu concepe să lase Rulmentul să câştige titlul şi să intre direct în grupele Ligii Campionilor şi dintr-un alt motiv. „Oltchim a făcut posibil ca România să aibă două echipe în Liga Campionilor, de aceea cred că merităm să jucăm direct în grupe. Rulmentul să treacă mai întâi de calificări pentru a dovedi că are forţă şi valoare să joace în Liga Campionilor”, a mai afirmat Tadici.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Şeful de post Mircea Chituc a fost prins în fla…
(Actualitate)VTV – Râmnicu Vâlcea, cea mai modernă tel…
(Impact)Bolnavii de la Călimăneşti spun că nu vor supra…
(Actualitate)Oltchim şi-a vândut 1,3% din active pentru 24,4…
(Editorial)Câlea, Persu şi… caii morţi
(Impact)PD-L intră cu forţa în presa locală
(Administratie)Primarul Stănică se ţine de cuvânt: Apa a ajuns…
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Actualitate)Ziarul de Vâlcea este lider pe piaţa locală
(Impact)Acţiunile DNA fac curăţenie în Poliţie
(Politica)Primarul Mircia Gutău criticat de PSD
(Sport)Tadici vrea arbitri străini la meciurile cu Bai…
(Administratie)Propunerea de buget local pentru anul 2008 din …
(Administratie)Vicepimarul Dicu se implică în salubrizarea Râm…
(Actualitate)Sanitas renunţa la greva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.