CONSTANTIN RADULESCU: CÂNTAR ELECTRONIC ȘI STAȚIE DE ASFALT PENTRU RAJDP VÂLCEA!

0
75

 

Reabilitarea şi întreţinerea drumurilor judeţene vor constitui, şi în acest an, o prioritate pentru Consiliul Judeţean Vâlcea, care şi-a propus achiziţionarea unui cântar electronic, pentru depistarea şi sancţionarea transportatorilor care depăşeşc limita de tonaj admisă şi care contribuie la deteriorarea stratului de asfalt abia reabilitat, precum şi a unei instalaţii de producere mixturi asfaltice, pentru eficientizarea activităţii RAJDP Vâlcea.

„Intenţionăm să achiziţionăm, într-un timp foarte scurt, un cântar electronic, pe care să îl dăm RAJDP Vâlcea, care să îi depisteze şi să îi sancţioneze pe acei transportatori care, pentru câştiguri imediate, suprasolicită maşinile de transport încărcându-le peste tonajul maxim admis. Acest lucru duce la distrugerea drumurilor judeţene, pentru repararea cărora sunt cheltuiţi banii vâlcenilor, care vor fi nevoiţi să circule pe drumuri pline de gropi, deşi abia au fost reparate.
De asemenea, ne-am propus ca, în trimestrul II al acestui an să demarăm procedura de achiziţionare a unei instalaţii de producere mixturi asfaltice (stație de asfalt) cu o capacitate de 160 tone/oră, cu care să dotăm RAJDP Vâlcea, pentru eficientizarea activităţii şi creşterea gradului de competitivitate.” – Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Județean Vâlcea.

Compartimentul Comunicare, Relații Publice.
Râmnicu Vâlcea
28.02.2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.