Primarul din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale două proiecte mari

0
70

 

Recent, primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale două proiecte mari, adică cel privind introducerea canalizării în satul Stoeneşti şi cel care cuprinde alimentarea cu apă în satul Zmeurătu, ambele proiecte ridicându-se la valoarea totală de peste 2,7 milioane de euro. Mai este de semnat proiectul pentru dotarea cu calculatoare, videoproiectoare şi mobilier pentru Şcoala Gimnaziala Stoeneşti, în valoare de 200.000 lei. Astfel, cu sprijin de la Ministerul Dezvoltării Regionale, primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, va realiza o investiţie care vizează extinderea sistemului de alimentare cu apă în satul Zmeuratu, comuna Stoenești. Alt proiect se numeşte „Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Stoenești, județul Vâlcea”. În urmă cu 1 an, primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, a precizat că a depus la Ministerul Dezvoltării un număr de 6 proiecte. Primul proiect cuprindea extinderea canalizării în satele în care nu s-a reuşit introducerea decât a sistemului de alimentare cu apă. Este vorba despre Mogoşeşti, Budurăşti, Suseni, Gruieni, Dobriceni şi Bârlogu. Pentru că îşi doreşte întotdeauna mai mult pentru comunitatea pe care o reprezintă, primarul Dumbravă spune că şi-ar fi dorit să prindă la finanţare măcar un proiect de asfaltare, deoarece oamenii sunt nerăbdători să aibă asfalt în faţa porţii: „Spuneam că sunt foarte mulţumit, pe de-o parte, iar pe cealaltă parte sunt nemulţumit de faptul că, din două proiecte care vizează modernizarea drumurilor nu am prins la finanţare nici unul. Cel de-al treilea cuprindea modernizarea iluminatului public în localitate, deoarece lămpile noastre sunt, pe alocuri rudimentare, şi mi-aş fi dorit şi eu un iluminat modern, pe lămpi cu led. Mi s-a părut că şi ministerul a avut o gândire sănătoasă, deoarece mi s-a trimis o adresă prin care am fost întrebat dacă există canalizare pe drumurile pe care doresc să le asfaltez, iar eu am răspuns cu sinceritate că nu în totalitate”. În urma propunerii venite din partea primarului Gheorghe Dumbravă, Consiliul Local al comunei Stoeneşti a aprobat zilele trecute realizarea obiectivului de investiții „Reparații interioare în Căminul Cultural Stoenești, comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea”, precum şi proiectul tehnic, caietul de sarcini și a detaliile de execuție. Tot Consiliul Local al comunei Stoeneşti a mai aprobat achiziționarea unui număr 6 pachete de sisteme de climatizare răcire/încălzire compuse din aparate de aer condiționat pentru Căminul Cultural din statul Stoenești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.