Sparle si soparle, 05.02.2018

0
75

 

  • Buican, şeful de la liberalii vâlceni (!), a rezumat cel mai bine pe Facebook gestul consilierilor judeţeni liberali de a respinge transmiterea unor spaţii de la Centrul Militar către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea: „PSD face presiuni pe consilierii județeni PNL Vâlcea pentru a vota tunuri imobiliare”. Probabil că deputatul Buican este supărat că fostul director al CJCPCT Vâlcea, „lipitorul de afişe” liberal Sabin Lungoci, a plecat pe uşa din dos a instituţiei, pentru că nici în urmă cu două luni şi nici la şedinţa Consiliului Judeţean de miercuri, 31 ianuarie, consilierii PNL nu s-au omorât măcar să motiveze public decizia de a respinge propunerea de dare în administrare a unor spaţii către o INSTITUŢIE PUBLICĂ din subordinea CJ Vâlcea.

 

  • În dosarul de executare silită nr. 351/2017, fostul director general al societăţii Univers SA Vâlcea, Răzvan Buzatu, este executat silit, prin trei hotărâri judecătoreşti definitive, să plătească către societate sumele de 746 milioane de lei vechi, 55 milioane de lei vechi, 4 miliarde de lei vechi şi 132 milioane de lei vechi sub formă de cheltuieli de executare. Procedura de executare silită a hotărârilor judecătoreşti respective se desfăşoară prin executorul judecătoresc Popa Drăghia Carmen din Craiova. Buzatu este acuzat că s-a folosit de suma totală de circa 100.000 euro din fondurile proprii ale Univers pentru a-şi deconta… zecile de excursii prin ţară şi străinătate.

 

  • La şedinţa Consiliului Municipal din 30 ianuarie, consilierul local Grigore Crăciunescu a anunţat că nu participă la votul proiectului de hotărâre privind achiziţionarea de către Primărie a clădirii Socom de lângă CAS Vâlcea pentru că… este rudă cu proprietarul Ion Antonescu (şef la AJVPS). Vom cerceta mai atent „legăturile de afaceri” între cei doi, precizând doar că liberalul Grig Crăciunescu a declarat, pe proprie răspundere, că este asociat la SC Nordic Impex SRL, având acţiuni 100%, iar valoarea totală a părţilor sociale şi a acţiunilor este de 400 milioane de lei vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.