Colegiul Medicilor, atitudine suspectă în cazul morţii sergentului Popescu
• Ministrul a cerut demisia directoarei spitalului
În timpul teleconferinţei organizată de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu, la care au participat toţi directorii spitalelor din ţară, ministrul i-a cerut imperativ demisia directoarei Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Georgeta Sălişte, după ce a catalogat-o drept incompetentă. „Daţi-vă demisia pentru incompetenţă, pentru că altfel veţi fi schimbată din funcţie.
La dumneavoastră, acolo mor oameni în spital, nu este posibil aşa ceva.” – a spus ministrul, spre stupoarea directoarei de la spital. Demisia forţată a acesteia a intervenit după moartea din cauza necunoscute a fostului genist Florea Popescu, a cărei cauză nu a putut fi stabilită nici până în prezent de medici. Ministrul i-a cerut imperativ demisia directoarei de la SJU. „Aţi dat dovadă de neputinţă, incompetenţă medicală şi lipsă de profesionalism. Cei care pun în pericol viaţa pacientului trebuie să ştie că vor plăti cu măsurile cele mai dure.
Nimeni nu este mai presus de lege. Directorul Spitalului de Urgenţă din Râmnicu-Vâlcea, îşi aduce abia acum aminte că se pot întâmpla neajunsuri pentru că actuala clădire a Spitalului Judeţean este improprie, că activitatea SJU se desfăşoară în trei clădiri. Este de fapt o încercare de a-şi acoperi incompetenţa profesională, de a ascunde nerespectarea regulilor din domeniul medical.
Ori vă daţi demisia pentru incompetenţă, ori vă dăm noi afară! Pentru modul în care nu ştiţi să lucraţi şi mor oamenii acolo, aştept demisia dumneavoastră, pentru că altfel puneţi, în continuare, în pericol viaţa oamenilor din spital şi a celor care apelează la spitalul din Vâlcea. Nu pot fi tolerate asemenea cazuri!” – a afirmat ministrul Nicolaescu.
Medicii trebuie să se deplaseze la bolnavi, nu invers
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul Raed Arafat, cel care a fost prezent de asemenea la videoconferinţă a spus că bolnavii nu ar trebui transportaţi de a un spital la altul, aşa cum se întâmplă la Vâlcea, ci că ar fi trebuit ca medicii să se deplaseze la SJU pentru a-l consulta. „La Vâlcea, medicii trebuie să se plimbe între cele trei clădiri, nu bolnavii.” – a spus acesta. La cererea imperativă a ministrului sănătăţii, directoarea Georgeta Sălişte a răspuns că se mai gândeşte dacă îşi dă sau nu demisia.
„Mă mai gândesc, vă rog să nu forţaţi un răspuns de la mine acum, am şi eu dreptul să mă gândesc.” – a spus aceasta, după ce a încercat în toate felurile să se ascundă de jurnalişti. La nivelul SJU Vâlcea a fost declanşată o anchetă internă, în urma căreia nu a fost aplicată însă nicio sancţiune. Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Vâlcea nu a început însă până acum ancheta efectivă în acest caz.
Deocamdată s-a analizat doar o comisie de anchetă, care urmează să efectueze cercetări în acest caz, în urma solicitării scrise a sorei lui Florea Popescu, Ana Edu. „Am hotărât trimiterea plângerii la Comisia de Disciplină a Colegiului medicilor Vâlcea, în vederea efectuării anchetei disciplinare.” – a spus Adrian Buşu, jurist la Colegiul Medicilor Vâlcea.
Sindicatele contestă decizia Ministrului Sănătăţii
Sindicatele sar în apărarea directorului Spitalului Judeţean Vâlcea. Astfel, într-un comunicat remis redacţiei noastre la sfârşitul săptămânii trecute se arată: „Ca urmare a cererii de demisie a managerului S.J.U. Vâlcea, formulată de către Ministrul Sănătăţii- Eugen Nicolaescu, Uniunea CNSRL- Frăţia, jud. Vâlcea, U.S.J. Sanitas Vâlcea şi sindicatul Sanitas Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, avem următoarea poziţie: Demisia managerului S.J.U. Vâlcea, considerăm că nu poate fi solicitată atâta timp cât în sarcina acestuia nu a fost reţinută nici o încălcare a dispoziţiilor legale existente;
Intenţia de demitere pronunţată de domnul ministru în timpul videoconferinţei din data de 10.01.2008, o considerăm o măsură arbitrară, lipsită de orice suport legal şi care nu poate avea decât consecinţe negative asupra desfăşurării activităţii în unitatea spitalicească pe termen lung“
Alte titluri din editia curenta:
(Impact)Mircea Perpelea s-a îmbogăţit fără măsură
(Fapt divers)Fiica unui fost poliţist, violată într-un apart…
(Impact)Colegiul Medicilor, atitudine suspectă în cazul…
(Actualitate)Departamentul de Control al Guvernului ne crede…
(Actualitate)Anna Lesko a incendiat cazinoul President din R…
(Fapt divers)Valea Oltului a făcut două victime într-o singu…
(Religie)Vânătoarea
(Politica)Văduva vâlceanului mort în Italia într-un accid…
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Sport)Galacticele Vâlcii au defilat în Liga Campionil…
(Actualitate)AVAS scoate din administrare specialã Ol…
(Actualitate)Micii matematicieni, „racolaţi“ de …
(Fapt divers)Poliţiştii nu au descoperit jefuitorii de la re…
(Finante)În decembrie 2007, Fiscul vâlcean a stabilit su…
(Administratie)Directorul Finantelor Publice îi dã o lect…