Slujbă de pomenire și manifestări culturale dedicate poetului național Mihai Eminescu

0
84

Luni, 15 ianuarie 2018, de Ziua Culturii Naționale, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie  a săvârșit slujba de pomenire pentru poetul național Mihai Eminescu în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” și în piațeta Centrului Eparhial unde, la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, a fost așezat bustul poetului, după care, în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Calinic au fost organizate o serie de activități culturale.

În cuvântul adresat celor prezenți, intitulat Mihai Eminescu și unitatea neamului românesc,  Chiriarhul Râmnicului a precizat că „Mihai Eminescu, poetul neamului românesc prin excelență este cel care a pus în versuri ca nimeni altul dorul de absolut și veșnicie.

… Legătura dintre Biserica Ortodoxă şi neamul românesc Eminescu o considera a fi fundamentală pentru dăinuirea în istorie a poporului. Rolul pe care Biserica l-a avut în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale este incontestabil, iar Eminescu rezumă acest lucru în câtva idei care sunt valabile și astăzi. Astfel el spune că: „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e” (M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1989, p. 187).

Mihai Eminescu a plecat mult prea devreme în ceruri; mult prea devreme pentru că mai avea multe de spus pentru neamul acesta și cu toate că era conștient de calitățile lui scriitoricesc, niciodată nu s-a mândrit cu acestea, ci smerenia lui a fost atât de mare, încât pare de neînțeles pentru noi cei de astăzi: ”nimănui să nu-i abată prin minte c-ar fi un geniu”, mărturisea Eminescu.

Ne-am rugat și astăzi ca în fiecare an ca sufletul lui să se mângâie în ”Lumina lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte”, de care să ne împărtășim cu toții! Veșnică să-i fie pomenirea!”

Personalitatea Luceafărului poeziei românești a fost elogiată de actorii George Ivașcu, managerul și fondatorul Teatrului Metropolis din București și Anghel Damian de la Teatrul Național „I. L. Caragiale” București împreună cu  Arhid. Prof. Dr. Codruț-Dumitru Scurtu, soprana Monica Scurtu, prof. Irina Stratulat (pian), prof.  Dorin Farcaș (oboi) care au interpretat fragmente din lirica eminesciană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.