Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, convocat ca urmare a atenţionărilor meteo “Cod Galben” şi “Cod Portocaliu”

0
63

 

 

Urmare a atenționărilor meteorologice de „COD GALBEN” și „COD PORTOCALIU”, emise de către Administrația Națională de Meteorologie, prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin, a convocat miercuri, 17 ianuarie 2018, începând cu ora 16:30, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, anunţă într-un comunicat Prefectura Vâlcea.

Totodată la sediul Instituției Prefectului a avut loc și o videoconferință, condusă de către Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, domnul comisar șef de poliție Mihai-Dan Chirică, în cadrul căreia au fost prezentate și măsurile dispuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Astfel, începând cu orele 18.00, s-a activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției și a fost instituit serviciul de permanență, la sediul primăriilor, pe toată durata avertizării.

Totodată, au fost dispuse măsuri specifice pentru persoanele fără adăpost, cele cu dizabilități, gravidele și persoanele cu probleme medicale majore-dializații.

Au fost avute în vedere și măsuri de avertizare a turiştilor, asupra pericolului la care se expun în condiţiile parcurgerii unor trasee turistice din regiunile potenţial afectate.

Atenționarea de „COD PORTOCALIU” este valabilă, pentru nordul județului, până în data de 18 ianuarie 2018, ora 20.00, iar pentru atenționarea de „COD GALBEN”, pentru restul județului, până în aceeași zi, la orele 22.00.

În acest interval, în zona de munte a județului vor fi ninsori însemnate cantitativ, cu strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 80…90 km/h, pe creste chiar de 90 – 100 km/h și cu o vizibilitate ce va scădea sub 50 m.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.