Televiziunea VTV din Ramnicu Valcea are un nou proprietar: omul de afaceri Ilie Virgil Bica! Astazi s-a incheiat tranzactia prin care patronul firmei de transport SC Bica SRL intra in presa. Bica va restructura din temelii postul de televiziune si a afirmat ca daca in maxim trei luni nu reuseste sa-si acopere cheltuielile curente din propriile incasari – va inchide VTV. O noua strategie de marketing, o noua echipa de conducere, o noua linie editoriala! Ilie Virgil Bica este sotul inspectorului sef de la Inspectoratul Scolar Valcea, Andra Bica, un afacerist uns cu toate alifiile economiei de piata si apropiat de mai toti liderii politici de la nivel local si national. Asadar, nu va fi o surpriza daca VTV va avea si o anvergura nationala. Ramane de vazut cat este de dispus Bica sa investeasca, sa riste… sa piarda sau sa castige! Succes, colegul!
Tiberiu Pirnau