Sonae Sierra caută teren pentru un mall în capitală

0
90

Sonae Sierra caută teren pentru un mall în capitală
 

Compania portugheză Sonae Sierra, proprietarul mall-ului River Plaza din Râmnicu-Vâlcea, îşi propune ca în decurs de trei ani să devină primul operator de centre comerciale din România.

Sonae Sierra a bifat deja pe harta investiţiilor oraşele Râmnicu-Vâlcea, Craiova şi Ploieşti, iar principala ţintă a portughezilor este în momentul de faţă găsirea unui teren în Bucureşti pentru dezvoltarea unui mall pe cea mai competitivă piaţă pe segmentul centrelor comerciale. „în toate ţările în care suntem prezenţi ne propunem să fim între primii trei operatori de pe piaţă.

în România, ţinând cont că majoritatea dezvoltatorilor îşi vând mall-urile după finalizare, ne propunem ca în trei ani să devenim numărul unu, în ceea ce priveşte suprafaţa închiriabilă deţinută“, a declarat Jorge Morgadinho, expansion manager al Sonae Sierra. „Pentru a deveni lider, trebuie neapărat să avem un mall în Bucureşti, unde am văzut deja câteva terenuri. Aceasta este prioritatea noastră numărul unu“, a adăugat Morgadinho.

Compania portugheză are în proprietate sau coproprietate 46 de centre comerciale operaţionale în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, Brazilia şi România, unde a intrat în luna mai a acestui an prin achiziţia mall-ului River Plaza din Râmnicu-Vâlcea, pentru care a plătit 42 mil. euro. Ulterior, portughezii au anunţat investiţii de aproape 300 de milioane de euro în alte doua mall-uri la Craiova şi Ploieşti.

Eurisko este consultantul de închiriere pentru proiectele River Plaza şi Craiova Mall.
„La Vâlcea a fost o oportunitate foarte interesantă de a intra pe piaţa locală, ţinând cont că River Plaza ocupă o poziţie dominantă în oraş, chiar dacă este o proprietate mică (12.500 mp închiriabili – n.r.). Avem în proprietate mall-uri cu suprafete între 11.000 şi 120.000 de metri pătraţi, dar n-am cumpăra un mall atat de mic în Bucureşti“, spune Morgadinho.
Sonae Sierra este o subsidiară a Sonae Group, companie cu circa 77.000 de angajaţi în întreaga lume şi afaceri în domenii precum industria lemnului, telecomunicaţii şi media, cea mai mare firmă nebancară din Portugalia.

Valoarea netă a activelor imobiliare deţinute de Sonae Sierra în pietele pe care activează este de 1,8 miliarde de euro, obiectivul pe termen scurt al companiei fiind atingerea unui nivel de 2 miliarde de euro. Piaţa locală va juca un rol important în strategia de dezvoltare a firmei.

Alte titluti din editia curenta:

Directorul Constantin Roibu conduce mii de oame…
Pe 10 decembrie se dă verdictul în procesul Dic…
Încercare de blocare a proiectelor la Berislăveşti
Trei fraţi, din comuna vâlceană Fârtăţeşti
Nicolae Sofianu are o avere de 200 de milioane …
Şpârle şi Şopârle
Anticiparea unui scandal la Democraţi
Deputatul Mitică Dragomir, urmărit penal de DNA
Mihăieştiul , o comună cu aspect de oraş
Frăsinei, mânăstirea blestemată
Copiii – invitaţi să împodobească oraşul
Bebeluş salvat de la moarte în Colonia Nuci
Jumătate dintre vâlceni nu-şi vor putea plăti f…
De Moş Nicolae, se aprind luminile
Sonae Sierra caută teren pentru un mall în capi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.