Sparle si soparle, 07.12.2017

0
80
  • Având în vedere că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, în calitate de autoritate tutelară a operatorului Apavil SA, nu a redactat şi transmis până la data de 22 noiembrie 2017 scrisoarea de aşteptare în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 şi ţinând cont de solicitările reprezentantului Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţioanrilor de la SC Apavil SA, consiliul de administraţie al societăţii a hotărât REVOCAREA anunţului privind selecţia candidaţilor pentru funcţiile de director general, director comercial şi contabil şef. În urmă cu o lună, a avut loc etapa a II-a din procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de conducere executivă din cadrul Apavil, iar consiliul de administraţie a comunicat că s-a evaluat singurul dosar depus conform anunţului pentru funcţia de director general: Cristian Jianu, actualul director al Apavil.

 

  • A trecut iată 1 an şi o lună şi nici până acum Poliţia şi Parchetul nu au elucidat misterul din jurul „sinuciderii” orfanului Alexandru Toma, care s-ar fi aruncat în gol de pe un bloc de 10 etaje din Ostroveni. Alexandru Toma, fiind un orfan care a crescut la Centrul Andreea din Ostroveni, nu avea casă şi dormea alături de alţi copii de la centru, dintre care unii minori la ultimul etaj în blocul respectiv. Martori la incident susţin că între Toma şi un alt copil s-ar fi iscat un conflict şi că acesta l-a împins. Un vâlcean a scris pe Facebook: „Aşa zic mulţi din copii că l-ar fi împins pe Toma. Ei dormeau la etajul 10 în blocul respectiv, pe scări. Au fost mulţi martori. Aşa vorbesc în cămin. Acest băiat, despre care s-ar zice că l-a împins, a fost reintegrat în familie”.

 

  • O veste bună: în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, primarul Mircia Gutău a anunţat că, la sfârşitul acestei luni, se va aproba demararea lucrărilor de restaurare şi consolidare a Casei Olănescu din Râmnicu Vâlcea, monument istoric, chiar dacă există un litigiu pe rol cu moştenitorii imobilului. Secretarul municipiului, Ion Didoiu, a precizat că, în cazul în care va exista o hotărâre definitivă în favoarea foştilor proprietari ai clădirii, Primăria Râmnicului are, conform legii, drept de preempţiune la cumpărarea Casei Olănescu. „Pentru anul viitor, am prins în buget o sumă de bani necesară pentru reabilitarea acestui vechi conac boieresc. Este păcat de această construcţie să asistăm cum se prăbuşeşte, mai ales că ea a fost, ani buni, locul artelor, ateliere de pictură au fost aici. Am citit că are o istorie extrem de bogată şi atunci merită un efort financiar pentru reabilitare”, a declarat primarul Gutău.

 

  • Deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, are ca principală „preocupare” în cuprinsul interpelărilor şi întrebărilor cu care bombardează Guvernul… sănătatea! „Măsuri privind prevenirea şi tratamentul cancerului”, „Medicina de familie, dotarea cabinetelor şi finanţarea acestora”, iar „Măsuri privind prevenirea şi tratamentul cancerului”, „Redeschiderea Spitalului orăşenesc Bălceşti înseamnă respectarea articolului 34 din Constituţia României”, „Soarta căminelor de bătrâni din România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.