Sparle si Soparle

0
70

Sparle si Soparle

• Primăria din Laloşu se confruntă cu o situaţie deloc plăcută. După ploile din urmă cu o lună a trebuit să evacueze două familii. Alte şapte gospodării se află în pericol în cazul unor precipitaţii. Situaţia din Olteţeni se datorează faptului că lucrările de refacere a drumului DC 644 au fost blocate deşi autorităţile au alocat 40 de miliarde pentru acest proiect.

Nişte şmecheri care nu aveau cum să câştige licitaţia decât dacă comisia se făcea că nu vede clar diferenţa dintre competitori au depus contestaţie. Vom reveni cu amănunte extrem de interesante despre societatea care ameninţă prin cinism comunitatea din Laloşu.

• Consilierul Judeţean Dumitru Persu s-a supărat că am scris despre brăţara s-a de aur groasă ca un lanţ de câine şi ne-a apelat înaintea şedinţei de vineri spunându-ne la mişto că ne face cadou brăţara dacă o vrem şi că este din titan nu din aur. Nu am rămas domnule Persu corigenţi la chimie. Şi nici la documentare.

Tocmai ne ocupăm de documentarea jurnalistică privind ridicarea unei vile în apropierea Colegiului Lahovari. Planurile casei, numele constructorului, costurile de execuţie, proiectul şi avizele vor umple un dosar. Care va fi gata spre publicare în ediţia viitoare.

Garantăm! Iar dacă nu vreţi brăţara… o acceptăm. O vom vinde şi vom cumpăra un porc de Crăciun unei familii sărace din Măldăreşti. Le vom spune oamenilor că este un cadou de la dumneavoastră dar nu credem că ne vor crede. Prea vă ştiu toţi de avar în zona respectivă.

• Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ion Câlea a absentat de la şedinţa de vineri. Pretextul a fost prezenţa sa, în locul preşedintelui Buşe, la un dineu oferit de preşedintele Traian Băsescu. Cum ştim toţi că pesedistul nu este fan Băsescu bănuim că absenţa sa se datorează unei abile evitări de a fi interpelat în plină şedinţă în legătură cu o semnătura de a sa dată pe nişte documente ale Rovimetului. Posibil să ne înşelăm.

Alte titluri din editia curenta:

Familia Boromiz, cea mai mare avere din Vâlcea
Crinu Popescu nu şi-a achitat de doi ani factur…
Ion Nicolae îşi bate joc de râmniceni
OLTCHIM vinde prin licitaţie societăţile agroal…
Ocnele – de aproape o lună fără apă
A început cea mai importantă competiţie handbal..
.Când orgoliul se transformă în paranoia…
Sparle si Soparle
Consiliul Judeţean nu a acoperit ilegalităţile …
Dorel Jurcan trebuie să-şi dea demisia din func…
Gutău organizează bal pentru bogaţii judeţului
Certificatul de amânare de la plată a TVA
Tăieri ilegale de lemn la Câineni şi Vaideeni
Minora dispărută din Racoviţa, găsită la mănăstire
Portret de consilier judeţean Viorel Barbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.