Modificări în declararea şi plata impozitelor şi contribuţiilor

0
100

De la 1 ianuarie 2008,

Modificări în declararea şi plata impozitelor şi contribuţiilor

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, începând cu 1 ianuarie 2008, unele categorii de contribuabili vor declara şi plăti impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii, trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului. Intră în această categorie de contribuabili:
1. persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntrepriderilor, care, la 31 decembrie a anului fiscal precedent, îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au de la 1 până la 9 salariaţi, inclusiv; au realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro – capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice; realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 50% din veniturile totale);
2. asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice;
3. persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente;
4. plătitorii de venituri care reţin impozitul la sursă conform art. 52, alin. 1, lit. d, (venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil – cota de 10%).
De la aceeaşi dată, asociaţiile, fundaţiile sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice, vor declara şi plăti impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului.

Baza legală: Ordonanţa Guvernului privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale nr. 47/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603/2007.

Se apropie termenul scadent pentru declararea şi plata obligaţiilor fiscale aferente lunii octombrie

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea reaminteşte contribuabililor că luni, 26 noiembrie a.c., este ultima zi pentru depunerea:
– Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, pentru obligaţiile de plată cu termen lunar, formular 100;
– Decontului de taxă pe valoarea adăugată, de către plătitorii de TVA pentru care perioada fiscală este luna, formular 300;
– Decontului special de TVA, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei, formular 301;
– Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, de către persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România, formular 224;
De asemenea, până la aceeaşi dată, trebuie făcută şi plata obligaţiilor declarate prin formularele menţionate mai sus.

Pe agenda Centrului Zonal Râmnicu-Vâlcea al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă:

Cooperare româno-elenă în domeniul fiscal

Ministerul Economiei şi Finanţelor organizează o sesiune de pregătire la Centrul Zonal Râmnicu-Vâlcea la Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă în cadrul proiectului de twinning (înfrăţire) România – Grecia „Finalizarea armonizării legislaţiei fiscale şi consolidarea administraţiei fiscale”, finanţat din fonduri Phare.
În componenta „Întărirea capacităţii administrative în vederea asigurării transparenţei şi eficienţei fluxurilor financiare către şi de la bugetul Uniunii Europene”, începând de miercruri, 20 noiembrie, la Călimăneşti, experţi finanţişti greci şi români vor prezenta pe parcursul a trei zile reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Craiova, participanţi la această sesiune, noutăţile în ceea ce priveşte: obligaţiile României faţă de bugetul european; prevederile Codului Vamal Comunitar şi problematica implementării aplicaţiilor IT în domeniu.
Un loc important va fi acordat schimbului de opinii şi dezbaterilor pe probleme concrete ale asigurării transparenţei şi eficienţei fluxurilor financiare către şi de la bugetul Uniunii Europene. Astfel, experţii greci vor împărtăşi colegilor români din experienţa dobândită în domeniul vamal, clarificând aspectele nou apărute odată cu intrarea României în Uniunea Europeană.

Alte titluri din editia curenta

Vâlcenii i-au tratat cu sictir pe politicieni
Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite
Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 mil…
Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la s…
Nicolae Popa, locotenentul lui Sorin Ovidiu Vântu
Şpârle şi Şopârle
Grupul Boromir, lider incontestabil în industri…
Urmărită general pentru că şi-a omorât propriul…
CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1)
Enciclopedia judeţului Valcea pe internet
Presă şi politică
Restructurări la CEZ
Modificări în declararea şi plata impozitelor ş…
Încep lucrările la groapa de gunoi de la Feţeni
Număr mare de viroze

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.