Producătorul de perne si pilote Minet Conf din Râmnicu Vâlcea ridică o fabrică nouă cu 6 milioane de euro

0
72

Producătorul de textile de ca­să Minet Conf din Râmnicu Vâlcea, parte din grupul Minet, controlat de an­treprenori vâlceni, ridică o fabrică nouă de textile, cu o in­ves­tiţie de 6 mi­lioane de euro, care va dubla ca­pa­citatea de producţie.

„Am început con­struc­ţia fabricii în ur­mă cu o lună, pe o su­pra­faţă de 15.000 de metri pătraţi (compa­nia a cumpărat un te­ren de 30.000 de metri pătraţi), urmând ca la final de martie fabrica să fie predată de con­stuc­tor, iar în aprilie să îi dăm drumul. Investiţia totală este esti­mată la 6 mi­lioane de euro, am accesat şi un cre­dit bancar de la UniCredit, dar o parte din sumă va fi şi din contribuţia com­paniei. Reinvestim ba­nii“, a de­cla­rat pentru ZF Dan Preda, directorul general al Minet Conf.

Compania operează deja o fabrică în Râmnicu Vâlcea, cu 200 de angajaţi, unde se produc perne, pilote, saltele şi lenjerii. Minet Conf este controlată de antreprenorii vâlceni Vic­toria Preda, Romu­lus Bulacu – senator PNL, Cristian Ştefan şi Karla-Maria Niculae, potrivit date­lor de la Registrul Comerţului.

Anul trecut, com­pa­nia a finalizat cu o cifră de afaceri de 28,5 mil. lei şi un profit net de 1,5 mil. lei, la 161 de angajaţi, arată da­te­le de la Ministerul de Finanţe.

Minet Conf face parte din grupul de firme Minet, format din patru companii, cu afaceri totale de 140 mil. lei anul trecut, potrivit calculelor ZF.

Sursa: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.