Când te arzi cu Cristeştii, sufli şi-n indieni
• Octavian HERŢA
Uzinele Sodice Govora sunt la un pas de a fi revândute. Lăsate ani de zile în voia sorţii, pe mâinile hrăpăreţe ale fraţilor Cristescu, uzinele au devenit din nou o ţintă tentantă. De data aceasta, pentru câteva companii străine care şi-au manifestat dorinţa de a pune mâna pe una dintre societăţile strategice ale statului român. 39 milioane euro. Cam la această sumă se ridică datoriile Uzinelor Sodice Govora în acest moment. Enorm, ar spune unii. Modic, ar zice alţii. Treaba este că lucrurile nu sunt chiar ce par a fi. Aceste 39 milioane de euro reprezintă datorii către furnizori, acţiuni convertite sau obligaţii aşa – zis „istorice”. În decembrie 2002, atunci când fraţii Cristescu au cumpărat USG, datoriile societăţii se cifrau la o sumă asemănătoare. Preţul de vânzare era atunci de două milioane euro. Aşadar, nu contează cât de mari sunt datoriile unei societăţi, ci doar cât de abil eşti în a semna un contract cât mai avantajos. Altfel, nu s-ar mai înghesui străinii să cumpere o societate, aparent pe butuci. Firme din Polonia, Ucraina şi India şi-ar dori să pună mâna pe USG. Iar străinii nu sunt chiar aşa tâmpiţi încât să-şi dorească în portofoliu o societate la pământ. Este clar însă că ecuaţia revânzării USG este mai complicată decât pare la prima vedere. Firma indiană au pus deja mâna, se pare că printr-o societate off shore din Olanda, pe Uzinele Sodice Ocna Mureş. Adică, pe cea de-a doua societate producătoare de sodă din România. Iar statul pare a nu avea din nou nimic împotrivă, cel puţin deocamdată, poate şi pentru că indienii se jură cu mâna pe inimă că nu au nici un amestesc la Mureş. Singura problemă ar fi că dacă indienii au preluat Ocna Mureş şi vor câştiga şi licitaţia pentru USG, s-ar crea – din nou, o situaţie de monopol dintre cele mai îngrijorătoare. Cu alte cuvinte, am putea cădea din lac în puţ; scăpând de Cristeşti şi de controversatul monopol pe care ei l-au impus pe piaţa sodei, am putea da peste nişte băieţi din India, cu care, la o adică, nu prea se mai poate discuta. De aceea, cred eu, statul român, ar trebui să se gândească bine înainte de a semna un nou contract de privatizare. Şi dacă tot îl semnează, să se uite bine în acel contract. Experienţa celor 16 ani de tranziţie ar trebui să ne facă nu doar circumspecţi în privinţa tuturor celor care cumpără societăţi cu datorii enorme, ci chiar paranoici atunci când vine vorba de giganţi industriali, odinioară consideraţi de interes strategic. Conducerea AVAS, căci la această instituţie a statului ne referim, trebuie să se holbeze bine la contractele de privatizare care trec pe sub nasul ei. Poate ar fi momentul să avem mai multă grijă de puţinele, de acum, societăţi care se mai află în grija statului. În plus, nu trebuie uitaţi oamenii care lucrează în aceste societăţi. Costurile sociale, mereu marginale, sunt de fapt cele care ar trebui să ne facă mai atenţi în privinţa a ceea ce vindem, cu cât vindem şi cui vindem. Coşmarul celor doi ani de patronaj al Cristeştilor la USG pare a se fi terminat. Nu sunt încă sigur că la USG lucrurile s-au rezolvat, însă accept să dau credit celor care au preluat temporar destinele societăţii. Şi, deşi cu inima îndoită, celor care o vor prelua…
