Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, înființarea agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră. Aceste structuri vor fi acreditate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, care facilitează punerea în legătură a beneficiarilor de lucrări cu zilieri, în vederea stabilirii de raporturi de muncă.
Înființarea agențiilor de mediere face parte din măsurile prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, la secțiunea ”Stimularea creării de noi locuri de muncă”.
Măsurile au fost stabilite printr-un proiect de lege adoptat în 18 octombrie a.c., care modifică şi completează Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Acest proiect stabilește că agențiile de mediere pot fi societăți înființate în condițiile Legii nr. 31/1990 și au ca obiect de activitate ,,Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă” –cod CAEN 7810 sau societăți cu personalitate juridică înființate în state membre UE.
Actul normativ mai prevede creșterea perioadei în care zilierii pot presta activități pentru același beneficiar. Astfel, pentru zilierii care ocupă un loc de muncă prin intermediul unei agenții de mediere, perioada în care poate lucra pentru același beneficiar crește de la 90 de zile până la maximum 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.
Agenţiile de mediere nu pot percepe taxe pentru demersurile pe care le fac în vederea recrutării persoanelor fizice care doresc să desfășoare activități ziliere
În prezent, România se confruntă cu deficit de forță de muncă, iar prin acest act normativ se urmărește asigurarea unui cadru normativ coerent şi unitar, care să faciliteze accesul la angajarea în piaţa muncii a persoanelor care desfăşoară activităţi sezoniere, sporadice sau accidentale.
Sursa: pagina de Facebook a deputatului PSD, Stefan Ovidiu Popa