Pensiune turistică – în flăcări
O pensiune turistică a luat foc săptămâna trecută în comuna Malaia. Construcţia se află în punctul Poduri, pe DN 7 A, iar până la stingerea incendiului de către pompieri sa ars mansarda imobilului, construită din lemn de brad, cu izolaţie termică din vată de sticlă şi polistiren şi acoperişul acesteia construit din lemn, cu învelitoare din tablă zincată. De asemenea au fost deteriorate zidurile încăperilor de la parter şi etajul I, construite din zidărie de piatră şi tencuială din beton. Au mai ars, sau au fost deteriorate mobilierul din bucătărie şi o cameră de locuit, un televizor, saltele, lenjerii, o centrală termică, un frigider, un aragaz şi trei băi. Nu se cunoaşte încă motivul izbucnirii incendiului. Potrivit primelor estimări, valoarea pagubelor este de circa 160.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate de aproximativ 200.000 de lei.