Nesimţirea învingătorilor corupţi
Învingătorului i se iartă întotdeauna mijloacele prin care a obţinut victoria. Un percept ce a funcţionat cu brio în timpul imperiilor care trăiau din cuceriri, jaf, subjugarea altor popoare, exploatarea forţei de muncă transformată în masă de sclavi. Unui general, unei armate, care alimenta Imperiul cu noi resurse şi bogăţii i se permitea orice. I se ierta orice. Ulterior, istoria a consemnat nenumărate abuzuri, crime de război, genociduri . Infracţiuni pentru care unii au fost executaţi în public, închişi pe viaţă sau răstigniţi atunci când au fost învinşi pe alţii i-au făcut celebrii atunci când au câştigat. Chiar şi Ion Iliescu a ajuns preşedinte prin alegeri şi a fost iertat de crimele din lovitura de stat din Decembrie 1989, de atrocităţile din timpul mineriadelor etc. Dacă pierdea alegerile în 1992, aşa cum ar fi fost normal, poate ar fi fost închis, iar dacă lovitura de stat eşua ar fi fost executat. În România, a devenit o obişnuinţă să fi considerat un om deştept şi capabil, o valoare, dacă reuşeşti să dai o ţeapă, să iei mită, să te îmbogăţeşti din banul public, din aranjarea unor licitaţii, din privatizări total defavorabile statului şi să scapi nepedepsit. Dacă te-ai strecurat şi ai reuşit să–ţi cumperi libertatea sau să îmbrobodeşti instanţele totul este în regulă. Nu contează că toată lumea ştie adevărul. Să exemplificăm: Petre Ungureanu după caracter, după migraţiile sale, după realizările din Parlament, nu ar merita un nou mandat. Dar a reuşit să dea un tun imobiliar obţinând pentru un client de-al său un teren la care acesta nu avea nici un drept. Terenul valorează 18 milioane de euro. Deputatul spune că l-a obţinut legal. Probabil va obţine şi vreo 3 milioane din această afacere, bani neimpozabili, din care, cu maxim 1 milion îşi poate cumpăra un nou mandat anul viitor. Apropiaţii săi, familia şi amicii îl vor considera un tip deştept. Jurista ,care este fina lui, Prefecturii ce nu s-a prezentat la acest proces şi nu a făcut recurs a rămas pe post. Nu va fi dată în judecată. Nici ea nici doamna prefect Handolescu. Din cauza unor astfel de funcţionari şi demnitari statul a pierdut terenuri, fabrici, parcuri, lacuri, societăţi. Le-a pierdut pe degeaba sau pe sume de nimic. Populaţia a avut de suferit din cauza acestor escrocherii. Rar „a căzut câte un cap“ şi atunci cei din clasa politică nu l-au considerat pe acela neapărat vinovat ci mai ales prost pentru că s-a lăsat prins. Nesimţirea îmbogăţiţilor din corupţie este atât de mare încât îi consideră nişte proşti pe ziariştii care scriu adevăruri şi rămân săraci în timp ce au o mare admiraţie pentru colegii noştri de breaslă ce s-au îmbogăţit din şantaj sau din acoperirea sistematică a vinovaţilor şi spălarea marilor infractori. Spălări publice pe ecranele televizoarelor sau în ziare de mare tiraj. Uneori am auzit de ziarişti condamnaţi pentru calomnie. Nu ştiu nici un caz de jurnalist condamnat pentru complicitate cu infractorii publici şi pentru ascunderea adevărului. Corupţii învingători au toate şansele să râdă cotidian de cei ca mine şi să-i condamne pentru sărăcie şi pentru prostia de a scrie doar pentru salariu. În ţara noastră dacă ajungi să trăieşti din salariu eşti un mare prost! Un incapabil! Un handicapat! Şi e normal aşa, din moment ce, evaziunea fiscală a devenit o componentă normală a majorităţii familiilor iar funcţionarii cu salarii normale dar averi mari se bucură de stima clasei politice şi a cunoscuţilor fiind consideraţi „deştepţi”.
Traian Guminski
