Volumul cuprinde o serie de mărturii despre viața Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoiu, starețul Mănăstirii Slănic din Argeș, oferite de către ierarhi, stareți și fiii săi duhovnicești, întrucât, sublinia Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, că „multe persoane au făcut parte din mediul în care Părintele Teofil a viat, s‑a mişcat, a existat. Familia în care s‑a născut, Schitul Slănic unde a trăit cea mai mare parte a vieţii, şederea sa în vremuri de bejenie la Corbi sau la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, Ava Vitimion – stareţul de la Slănic, întâlnirea cu Părintele Boboc Mărturisitorul, prietenia sa cu Părintele Nicodim de la Crasna, Părintele Gavriil de la Zamfira, legăturile sale cu diferiţi arhierei, precum Vlădica Varsanufie, ÎPS Calinic al Argeşului, Vlădica Galaction de la Teleorman, cu Maica Gabriela de la Dintr‑un Lemn, mulţimea de ucenici dintre călugări, călugăriţe, preoţi de parohie şi credincioşi … au fost trimişii sau îngăduiţii lui Dumnezeu cu scopul de a‑l forma duhovniceşte pe Părintele Teofil în calea sa de neabătut către Împărăţie”.

Pentru Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, „Părintele Teofil a fost un om simplu, călit la școala suferinței, fără diplome, dar înțelept și cu tărie în cuvânt, iubitor de străini ca Avraam ‑cât de obosit ar fi fost atunci când vreun creștin îi călca pragul îl primea cu dragoste dăruindu‑i totdeauna ceva: iconițe, tămâie, mir sau vreo carte duhovnicească. A suferit mult de copil, mai ales după ce a rămas orfan de mamă și tatăl său s‑a recăsătorit. Nu își amintea despre acele vremuri cu plăcere însă nu purta vreun resentiment în inima sa cuiva. De la el puteai învăța cu adevărat ce înseamnă să te rogi pentru cei ce te‑au făcut să suferi în viață. Se ruga cu atâta dragoste pentru aceștia ca Dumnezeu să Își facă milă de sufletele lor și să se mântuiască, încât te rușinai dacă îți venea în minte vreun gând de judecată măcar împotriva celor ce ți‑ar fi greșit în acest fel. Când a ajuns, tânăr fiind, la Mănăstirea Slănic, pe atunci un schit firav ce ținea de Mănăstirea Cernica, i s‑a părut că a ajuns în rai. Așa a trăit viața de mănăstire ca pe bucuria vieții veșnice”, fapt pentru care Înaltpreasfinția Sa a adunat toate aceste mărturii despre Părintele Teofil. „Chipul Avei Teofil va rămâne peste timp în inima și în amintirea celor care l‑au cunoscut ca al părintelui care totdeauna își primește fiii cu bucurie, ca al slujitorului misionar care toată viața sa a pus‑o în slujba lui Dumnezeu împletind rugăciunea cu postirea, primirea și iubirea de străini cu milostenia, dragostea pentru cele sfinte cu privegherea, și blândețea cu îndelunga răbdare în suferință, semn al omului sfânt peste care se odihnește Dumnezeu”, ne încredințează Chiriarhul Râmnicului.