Primăria Călimăneşti îi invită pe vâlceni la festivalul ansamblurilor folclorice „Cântecele Oltului”

0
77
  • În acest week-end,

Primăria Călimăneşti îi invită pe vâlceni la festivalul ansamblurilor folclorice „Cântecele Oltului”

 

Festivalul ansamblurilor folclorice „Cântecele Oltului”, organizat de Primăria Călimăneşti, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea a ajuns anul acesta la cea de-a 49-a ediţie. Astfel, pe 19-20 august 2017, primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu îi invită pe toţi iubitorii de folclor să ia parte la această manifestare. „Ediţia de anul acesta a Festivalului „Cântecele Oltului” reuneşte ansambluri reprezentative din judeţele străbătute de Alutusul milenar: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt şi Teleorman, dar şi invitaţi dragi din judeţul Dâmboviţa. Vă aşteptăm la Călimăneşti, în zilele de 19 şi 20 august 2017 pentru a trăi împreună bucuria revederii cu mesagerii dansului, portului şi cântecului popular”, este mesajul adresat de primarul Florinel Constantinescu. Mai mulţi artişti vor participa la parada portului popular şi la spectacolul folcloric pe scena amplasată la hotelul Central din Călimăneşti. Iată care este programul festivalului: sâmbătă, 19 august 2017, ora 16:00 – Parada portului popular. Traseu: Primăria Oraşului Călimăneşti – Parcul Central Călimăneşti; Ora 16:30 – Festivitatea de deschidere, urmată de prezentarea tuturor ansamblurilor participante – în faţa Hotelului Central Călimăneşti; Ora 18:00 – spectacol concurs, participă ansambluri din cele 7 judeţe participante. Duminică, 20 august 2017, ora 9.30 – Reunirea juriului pentru desemnarea câştigătorilor, Colocviu pe tema „De la hora satului la spectacolul folcloric: Pierderi versus beneficii pentru cultura populară”; Ora 12.00 – Spectacol stradal susţinut de ansamblurile participante, în diverse locaţii din oraşul Călimăneşti; ora 15:30 – Festivitatea de premiere a laureaţilor ediţiei din acest an a festivalului, spectacol de gală al ansamblurilor folclorice prezente în concurs şi al ansamblului invitat din judeţul Dâmboviţa, „Codruleţul”; ora 18.30 – Spectacol folcloric extraordinar „Pe Plaiuri Vâlcene”, susţinut de ansamblurile folclorice: „Junii Mălăieni” din Mălăia, „La Obârşia Lotrului” din Voineasa, „Datina” din Dăeşti, „Ciuleandra” din Rm. Vâlcea şi „Doina Oltului” din Călimăneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.