„După ce în urmă cu puțin timp îi anunțam pe vâlceni că Spitalul Județean de Urgență Vâlcea va fi dotat, până la sfârșitul acestui an, cu un aparat RMN ultraperformant, astăzi le aduc vestea că Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, precum și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean vor fi dotate cu aparatură modernă, de calitate și sigură.
Sunt foarte bucuros să vă anunț că Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea va fi dotată cu: 2 seturi resuscitare, 3 aspiratoare portabile, 10 injectomate, 2 laringoscoape, pompe pentru perfuzie/transfuzie, paturi cu sistem de încălzire, dispozitive pentru transportul pacienților bariatici, tărgi pentru transfer și transport, cărucioare pentru transfer, cărucioare hidraulice, iar Secția de Anestezie și Terapie Intensivă va primi 2 aparate EKG și trei defibrilatoare cu monitor.
Pe lângă aparatura amintită, cele două secții ale Spitalului Județean de Urgență Vâlcea vor mai primi și alte dispozitive medicale necesare desfășurării activității, la standarde europene și în condiții mult mai bune”. – a declarant Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Județean Vâlcea.