Două tinere din Pakistan, printre persoanele care au murit în accidentul rutier de pe Valea Oltului

0
74

Două dintre cele trei persoane care au murit, luni dimineața, într-un accident rutier pe Valea Oltului (DN7), la Câineni, sunt femei de naționalitate pakistaneză, una în vârstă de 21 de ani și alta în vârstă de 23 de ani, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, Sandra Dăscălescu

Cele două tinere din Pakistan aveau viză legală de scurtă ședere până luni, 7 august, potrivit sursei citate. Viza celor două femei din Pakistan a fost valabilă 55 de zile, în perioada 14 iunie — 7 august 2017. Femeile erau pasagere într-o dubiță condusă de un bărbat de 32 de ani din Cluj, care a murit în accident.

Luni dimineața, în jurul orei 7,00, pe Valea Oltului (DN7), la Câineni, a avut loc un accident rutier mortal între o dubiță condusă de un bărbat de 32 de ani din Cluj și un TIR condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani din județul Dâmbovița.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, în condiții de ploaie torențială, șoferul dubiței a pierdut controlul mașinii, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un TIR.

Toate cele trei persoane aflate în dubiță, respectiv șoferul și cele două pasagere, au decedat la fața locului. Cele trei victime au rămas încarcerate și pentru scoaterea lor din mașină au intervenit echipajele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Șoferul TIR-ului nu a fost rănit. În cauză a fost întocmit dosar penal, cauza fiind preluată de Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea.

Din cauza acestui accident, traficul rutier a fost blocat luni dimineața pe Valea Oltului, la Câineni, aproximativ două ore, între 7,00 și 9,00.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.