├×in tirul sechestrat în casă până vor primi despăgubiri

0
77

 ├×in tirul sechestrat în casă până vor primi despăgubiri

În urmă cu o lună de zile, pe 6 septembrie, în localitatea Budeşti, la Km. 7, a avut un grav accident rutier, în urma căruia un tânăr de 21 de ani, tată a doi copii minori, a fost accidentat mortal, alte două persoane au fost rănite, iar o casă a fost distrusă. Protagonistul accidentului rutier a fost un şofer ceh, care, fiind beat criţă nu a mai văzut drumul, a intrat cu bolidul pe contrasens, a lovit un autoturism ce venea din sens opus şi a dărâmat locuinţa unor localnici. Ieri, tirul putea fi observat în acelaşi loc, unul dintre proprietari, căruia moartea i-a trecut pe la ureche, declarând că mastodontul va putea fi ridicat abia după ce şoferul vinovat va da bani să-şi repare casa distrusă.
După ce a transportat lemne, pe care le-a descărcat la o destinaţie din Bucureşti, cehul Ykar Abdakarel (49 ani), s-a urcat la volanul maşinii şi întorcându-se către ţara de origine, pe Dealul Negru a făcut câteva popasuri pe la moteluri, unde a băut cu vârf şi îndesat. La kilometru 7, în localitatea Budeşti-Vâlcea avea să se petreacă tragedia. Şoferul tirului care circula dinspre Piteşti către Râmnicu Vâlcea, a pătruns pe contrasens, a lovit un Seat Cordoba, cu nr. B-45-ZLL, condus de Mihaela Toma (29 ani), din Mangalia şi apoi tirul a “plonjat” peste un podeţ, oprindu-se în cele din urmă în casa familiei Moldovan, aflată în imediata vecinătate a carosabilului. Georgeta Elena Moldovan (21 ani), o graviduţă în luna a cincea, care se afla în pat şi dormea, a scăpat cu viaţă, ca prin urechile acului, mormanul de moloz al zidului prăbuşindu-se pe cealaltă jumătate a patului, unde dormise soţul ei, care, între timp plecase la serviciu. Femeia a fost  lovită doar de o scrumieră. Pasager pe bancheta din spate a unui Seat, care circula regulamentar din sens invers, Cristian Vătafu (21 ani), din Constanţa a murit pe loc, alţi doi tineri din maşină au fost răniţi. Tinerii din Seat se întorceau din Germania, de la un târg de ocupare a forţei de muncă şi urmau să ajungă în judeţul Constanţa. Rănit, cehul care avea câteva coaste rupte, a fost transportat la Spitalul din Craiova. Fiindu-i recoltate probe de sânge, tiristul a fost găsit cu o alcoolemie de 2,20 mg./l. alcool pur în aerul respirat, fiind aproape de comă alcoolică.

În dosar se aşteaptă recalcularea alcoolemiei

Floarea Moldovan (52 ani), proprietara casei, ne-a spus: “Eu am muncit o viaţă întreagă la CAP, şi n-am nicio pensie. Azi nu avusei nici bani de pâine, iar soţul munceşte cu calul, la muncile câmpului. Trăim ca vai de lume, de pe o zi pe alta! Nu avem bani să mergem şi să ne judecăm prin tribunale. Şoferul a fugit din spital, e în ţara lui, de unde să-l luăm noi! Nouă să ne repare casa şi să vină să-şi ia fiarele din curte. A venit pe 2 octombrie, o femeie de la firma unde lucra şoferul tirului dar n-am înţeles nimic de la ea, pentru că vorbea altă limbă şi nu ştiau să ne spună ce zice. A făcut poze şi a plecat”, spune bătrâna care spăla câteva rufe în curtea casei. Dosarul accidentului a ajuns la Biroul Cercetări Penale de la Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea. Insp. Ovidiu Manea, ne-a spus: “Dosarul este la noi pentru că se aşteaptă rezultatele expertizei de la INML Bucureşti privind recalcularea alcoolemiei şoferului ceh. Noi, poliţia, nu avem nicio competenţă în legătură cu ridicarea tirului din curtea familiei respective, cadrul legal se referă doar la eliberarea carosabilului. Tot ce poate familia, este să facă acţiune în instanţă prin care să-şi ceară drepturile, lucru pe care l-am şi explicat”, a spus ofiţerul.

Firma vrea să plătească despăgubiri în locul şoferului

Georgeta Elena Moldovan, femeia gravidă care a fost cât pe aci să fie surprinsă de zidurile casei care s-au prăbuşit după impactul cu tir-ul, ne-a spus: “Noi am spus că nu le dăm voie să ia tirul până nu ne repară casa. Eu şi soţul meu a trebuit să părăsim locuinţa, pentru că nu mai este locuibilă. Acum stăm la Blidari, la părinţii mei. Nu din cauza noastră s-a produs paguba, aşa că, să facă bine să ne despăgubească şi apoi poate să-şi ia colosul din curte”. În luna decembrie, Georgeta va deveni mămicuţa unui băieţel pe care-l poartă acum în pântec. Insp. Florian Ioniţă, de la SPR Vâlcea, cel care a luat legătura cu reprezentantul firmei cehe, căreia îi aparţinea tir-ul ne-a spus: “Din câte am înţeles se vrea ca firma să plătească despăgubiri familiei Moldovan şi apoi să recupereze banii de la şoferul ceh. Nu este însă nimic sigur. Cât despre daunele celuilalt autoturism, acelea se vor a fi plătite pe asigurarea Seat-ului. Nu se ştie exact însă când se va ajunge definitiv la o înţelegere, nu se ştie exact”, a spus ofiţerul. Până una alta, familia Moldovan stă, în continuare, cu tirul în casă. Poate se vor limpezi apele în cele din urmă! Asta dacă, Doamne fereşte, şoferii care trec prin zonă şi stau cu ochii aţintiţi spre tirul intrat în casă, uită că acolo este o curbă şi fac un alt pocinog.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.