Poliţia Judeţeană Vâlcea face cercetări, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu câini spânzuraţi, persoanele care le-au postat susţinând că fotografiile au fost făcute la marginea unei păduri din apropierea localităţii Ocnele Mari. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Vâlcea au declarat, sâmbătă, pentru News.ro că cercetările în acest caz se derulează în baza legii privind protecţia animalelor.
Surse judiciare au afirmat că din primele informaţii reiese că imaginile cu câinii spânzuraţi sunt reale şi ar fi fost făcute la marginea unei păduri din apropierea localităţii Ocnele Mari.
Fotografii cu câini spânzuraţi au fost făcut publice sâmbătă, persoanele care le-au postat susţinând că animalele au fost găsite la marginea unei păduri din apropierea localităţii vâlcene Ocnele Mari.
Sursa: digi24.ro