Mai sunt mai puţin de două luni până la alegerile pentru Parlamentul European. Alegeri care ar fi trebuit să aibă loc în primăvară. Alegeri care dovedesc dispreţul clasei politice faţă de alegători dar şi faţă de intelectualitate. Te uiţi la listele partidelor cu şanse de a obţine mandate din totalul celor 35 repartizate ţării noastre şi te întrebi pe bună dreptate cine conduce aceste partide, cine votează în organismele de conducere. În cele democratice pentru că în cele tip PNG şi PRM dictează un singur om. Oamenii de pe aceste liste, de pe locurile eligibile sunt ori îmbătrâniţi deja degeaba prin Parlamentul nostru şi cel European de unde au muls bani frumoşi pe muncă ioc sau pe datul din gură, ori activişti ai partidelor care s-au remarcat prin fel de fel de campanii electorale dar care nu au construit viabil nimic, care nu au proiecte în spatele lor, care nu au o viziune asupra politicii europene. Sunt cazuri şi mai grave cum este cel al fostului vicepreşedinte de Consiliu Judeţean Nicolae Pătru. Omul a fost exmatriculat din Consiliul Judeţean pe motive de incompatibilitate. Aici oricum nu a făcut nimic decât să seta cu picioarele pe masă. A mai fost două mandate senator de vâlcea. Atunci s-a bătut cu presa în celebrul doar al grâului subvenţionat. Trecutul lui comunist este şi el unul interesant. Şi atunci ia scos din minţi pe şefii de partid prin matrapazlâcurile sale şi doar intervenţiile doamnei Maria Ivănuş de la PCR şi a actualului deputat Aurel Vlădoiu l-au salvat de gratii şi i-au oferit o nouă şansă. Acum Nicolae Pătru e la câteva voturi de un mandat de Europarlamentar. Prostia unor electori s-au absenteismul altora îi pot da un post cald, de 6000 de euro lunar, acestui exhibiţionist politic. Controversata Zvetlana Preoteasa, de la PNL, poate ajunge şi ea europarlamentar, deşi nu are una din primele poziţii şi depinde foarte mult de procentul pe care-l vor obţine liberalii, doar datorită unei prietenii cu Norica Nicolai, actual senator PNL şi fost parlamentar al PN├×CD. Situaţia este la fel prin toate judeţele. Majoritatea nu vor avea reprezentanţi pentru că locurile fruntaşe de pe liste au fost date unor domiciliaţi în Capitală. În unele cazuri a unora care nici măcar pentru partid nu au făcut nimic şi a căror nume nu atrage nici un vot din segmentul de nehotărâţi pentru că nu are cum. Iar presa, în special cea locală, se va preocupa extrem de puţin de popularizarea candidaţilor şi de campanie electorală. Conducerile judeţene nu par dispuse să intre cu mâna în puşculiţele personale iar cele ale partidului sunt subţiri. Când plicurile sunt mai subţiri decât lama de brici editorii nu-şi permit să risipească hârtia pentru pozele unor figuranţi ce vor mânca salari de invidiat primite prin voturile unei populaţii sărăcite, minţite şi păcălite. Permanent.
Traian Guminski