Polițiștii vâlceni au acționat în weekend pentru reducerea riscului rutier, iar în urma controalelor efectuate, mai mulți șoferi au fost găsiți sub influența alcoolului sau chiar fără permis.
La data de 7 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat din oraș, iar în urma verificărilor a rezultat că acesta nu are permis de conducere.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea permis de conducere.
La data de 9 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat în trafic, la volan, un bărbat de 29 de ani din comuna Mihăești, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal.
În dimineața zilei de 9 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drăgășani au oprit în trafic pe drumul național 67 B o autoutilitară condusă de un bărbat de 67 de ani din comuna Vulturești, județul Olt, iar în urma testării cu aparatul etilotest a reieșit o valoare de 0,51 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spitalul unde i s-au recoltat doua probe biologice de sange la un interval de o ora in vederea stabilirii alcoolemiei in sange.
S-a înregistrat dosar penal.
La data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu, au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat din municipiul București, iar în urma testarii cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1.02 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate doua probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei și i-a fost întocmit dosar penal.