La data de 1 iulie a.c., un bărbat, de 33 de ani, din București, a condus un autoturism pe raza municipiul Râmnicu Vâlcea, iar la efectuarea virajului spre stânga, pe strada Decebal, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, intrând într-o grămadă de moloz.
Polițiștii rutieri l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
***
În dimineața zilei de 1 iulie a.c., poliţişti rutieri, din cadrul Poliţiei orașului Berbești, au oprit pentru control, pe raza comunei Mateești, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
***
În seara zilei de 1 iulie a.c., poliţişti rutieri, din cadrul Poliţiei orașului Horezu, au depistat în trafic, pe raza comunei Stroești, un bărbat, de 40 de ani, din comuna Mihăești, în timp ce conducea un autoturism, având 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
***
La data de 1 iulie a.c. polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit în trafic un bărbat, de 63 de ani, din comuna Stoilești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, având o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
În toate cauzele, persoanele depistate în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, aflându-se sub influența alcoolului, sunt cercetate penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, sub influența alcoolului.
***
ATENȚIE ȘOFERI!
Conducerea de autovehicule pe drumurile publice, sub influența alcoolului, poate avea consecințe deosebit de grave, respectiv: pierderea de vieți omenești, rănirea gravă a pasagerilor din autovehiculele implicate în accidentele rutiere și a celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, conducătorii auto depistați în trafic sub influența alcoolului riscă pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și anularea dreptului de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice.
PREȚUIEȘTE VIAȚA!