De ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, primarul din Păuşeşti Măglaşi organizează manifestarea „Sărbătoarea Teiului”

0
75

 

 

De ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, 29 iunie 2017, localnicii din Păuşeşti Măglaşi vor petrece într-un mod aparte cea de-a IX-a ediţie a manifestării cultural-artistice „Sărbătoarea Teiului”. Evenimentul se va desfăşura la căminul cultural din localitate, pe scena amenajată în aer liber, iar din porgram îi amintim pe artiștii: Andreea Bălan, Gheorghe Roșoga, Claudia Ghițulete, Manole Barna, Maria Spînu, Gheorghe Luca, May De și Belly Dance. Manifestarea va debuta cu un spectacol artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale Păuşeşti Măglaşi. În localitatea Păuşeşti Măglaşi, acest eveniment este sărbătorit de peste o sută de ani. Manifestările aveau loc în trecut în satul Vlăduceni, în punctul „La Lacul Frumos”, unde odinioară era o pădure deasă de tei: „La noi aroma mierii este dată de parfumul florilor de tei, deoarece localitatea este înconjurată de tei, acest arbore cu efecte terapeutice miraculoase, pe care-l sărbătorim în fiecare an. De aceea sărbătoarea noastră este dedicată teiului, arbore cu simbolistică religioasă şi efecte în planul sănătăţii noastre. Este o tradiţie pe care noi am încercat să o păstrăm, în ultimii ani. De asemenea, în fiecare an ne-am dorit să invităm aici fiii satului, oameni de o valoare excepţională, care fac cinste şi judeţului Vâlcea, dar şi ţării”, a spus primarul din Păuşeşti Măglaşi. La iniţiativa primarului Alexandru Dediu, Consiliul Local al comunei Păuşeşti Măglaşi a aprobat în primăvara acestui an implementarea proiectului „Extindere şi modernizare Şcoala Valea Cheii, comuna Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea”. Cheltuielile aferente proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul obţinerii finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), potrivit legii. De asemenea, a fost desemnat Alexandru Dediu, în calitatea sa de reprezentant legal al UAT Comuna Păuşeşti-Măglaşi, pentru a reprezenta Comuna Păuşeşti-Măglaşi în relaţia cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în derularea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.