Amenzi in Complexul Dovali de peste 40.000 de lei aplicate de polițiștii de investigare a criminalității economice

1
74

Polițiștii de investigare a criminalității economice, din cadrul IPJ Vâlcea, în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, au acțonat în zilele de 23 şi 24 iunie pe raza localităților Râmnicu Vâlcea – Complex Dovalli, Băile Olănești și Câineni pentru verificarea modului de comercializare a produselor alimentare (carne și legume – fructe), produse energetice și băuturi alcoolice.

Au fost constatate încălcări ale Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și a Ordonanței Guvernului nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, motiv pentru care polițiștii și reprezentanții D.S.V.S.A. au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 41.750 de lei și au confiscat sume de bani și bunuri, în valoare de peste 2.000 de lei. (gds.ro)

1 COMENTARIU

  1. In acest loc se fac cele mai mari evaziuni fiscale cu stiinta tuturor , chiar si a celor care au in proprietate spatiul. Unii dintre ei au chiar activitati comerciale en-gros si privesc pasivi cum cei din subordine inseala clientii dar nu spun nimic pentru ca , cunosc conditiile inumane in care se munceste acolo.
    Aceste controale sunt de ochii lumii pentru ca , acest angro este detinut de un consilier local cam guraliv. Si spertar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.