PSD Valcea si alte 38 de organizații afirmă că Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă partidul

0
72

Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forță a puterii executive a statului, susțin 39 de organizații PSD din țară, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

„Toate organizațiile PSD din țară au votat azi o Declarație comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepție fac doar două filiale, cea din Timiș, președinte Sorin Grindeanu, și cea din Caraș-Severin, pentru că nu s-au întrunit, încă, în forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece președintele Ioan Mocioalcă nu a fost in județ”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, majoritatea covârșitoare a filialelor PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român.

”În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale. Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor”, se mai arată în comunicatul PSD.

Documentul este asumat de organizațiile din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov și PSD București, PSD Maramureș, PSD Mehedinți, PSD Mureș, PSD Neamț, PSD Olt, PSD Prahova, PSD Satu Mare, PSD Sălaj, PSD Sibiu, PSD Suceava, PSD Teleorman, PSD Tulcea, PSD Vaslui, PSD Vâlcea și PSD Vrancea.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.