Un tânăr din Gheoroiu s-a aruncat în faţa maşinii
În judeţul Vâlcea, sfârşitul săptămânii recent încheiată a fost unul în care alţi trei oameni au murit în accidente rutiere, iar mai mulţi au fost răniţi pe şosele. Cel mai controversat caz este al unui tânăr de 19 ani din comuna Ghioroiu, care potrivit a doi martori oculari, dar şi a altor două persoane, a ales calea sinuciderii prin aruncarea în faţa unui autoturism, la volanul căruia se afla unul dintre medicii de la Penitenciarul din Craiova.
Vineri, la ora 15,30, în oraşul Bălceşti a murit un puşti de 19 ani, Petre Bărţi, din Gheoroiu, elev în ultimul an la Şcoala Profesională din Bălceşti. În comunicatul de presă al IPJ Vâlcea, se specifică: “Octavian V. (56 ani, din municipiul Craiova-Dolj, medic în cadrul Ministrului Public – Penitenciarul Craiova, a condus autoturismul marca Skoda Octavia, pe DJ 651 A, din direcţia oraşului Bălceşti spre comuna Ghioroiu. La km. 2+700 m., în interiorul localităţii a fost surprins de către pietonul Petre B. (19 ani), din satul Hereşti, comuna Gheoroiu, care se deplasa în acelaşi sens de mers, pe partea dreaptă a drumului şi care s-a aruncat efectiv cu capul în partea dreaptă faţă a autoturismului, după ce pietonul a întors înainte capul şi a observat venirea autoturismului respectiv. Din primele verificări se conturează varianta sinuciderii pietonului, aspecte confirmate de doi martori oculari şi alte două persoane, care au văzut şi respectiv au auzit pe acesta că se va sinucide”, se specifică în comunicatul semnat de cms. Marcel Sărdaru, purtător de cuvânt al instituţiei.
Muncitor dar… introvertit
Petre Bărţi după ce a plecat de la şcoală a trecut pe la un bar cu colegii săi, unde a băut bere. Apoi în drum către casă a mai trecut pe la mai multe localuri unde şi-a înecat amarul tot în elixire bahice. Colegii săi de şcoală încă nu le este foarte clar ce l-ar fi putut îndemna la un astfel de gest. Petre provenea dintr-o familie de oameni muncitori, mai are doi fraţi mai mici şi un frate vitreg, mai mare. Deseori mergea şi îi ajuta pe localnici la muncile din gospodărie, fiind plătit pentru munca prestată. Era însă o fire taciturnă, introvertită chiar şi nu-şi deschidea sufletul în legătură cu problemele care-l măcinau. Medicul Octavian Voinescu nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul când conducea autoturismul proprietate personală. Părinţii adolescentului, răpuşi de durere, au însă o altă variantă referitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul, expertizele şi probele cu martori urmând să elucideze misterul morţii elevului.