Trei accidente rutiere produse pe drumul naţional DN 7

0
75

 

În data de 9 iunie, pe DN 7, Valea Oltului, în apropiere de Cârligu Mic, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două tiruri şi un autoturism. S-au făcut verificări la faţa locului, stabilindu-se că totul s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers. Astfel, autoturism a fost prins între cele două tiruri, însă din fericire nici o persoană nu a fost rănită. Menţionăm că circulaţia în zonă se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de mers, până în data de 21 iunie. Un accident s-a produs vineri după-amiaza la Seaca – Călimăneşti, în jurul orei 18.25. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că din cauza accidentului în care au fost implicate un tir, un autocamion şi un autoturism, traficul rutier pe DN7 (E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu a fost oprit pe ambele sensuri la km 188+300 de metri, în zona Centrului Expoziţional de la Seaca. Tot Centrul INFOTRAFIC anunţase şi că o persoană a fost rănită uşor, însă, din datele oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, incidentul de la Seaca a fost înregistrat ca tamponare. Un autocamion care circula în direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea nu a păstrat distanţa regulamentară de deplasare, iar la frânare a virat către stânga, intrând pe contrasens. Aici a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism. Un tir încărcat cu aragazuri s-a răsturnat pe DN 7, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea spre Piteşti, după Hans. Totul s-a întâmplat la kilometrul 163 + 500 de metri, asta după ce şoferul tirului nu a adaptat viteza corespunzătoare. Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime. La scurt timp, un alt eveniment rutier în care a fost implicat tot un tir avea loc pe Valea Oltului. În jurul orei 08.30, pe DN 7, la o distanţă de un kilometru după Călimăneşti, un tir încărcat cu polistiren a intrat într-un parapet, iar semiremorca acestuia a blocat sensul de deplasare spre Sibiu. Şi în acest caz, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că totul s-a produs din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga. În ambele cazuri se fac cercetări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.