O doamnă de la ANAF s-a simțit lezată de anumite articole scrise de Ziarul de Vâlcea și ne-a acționat în instanță unde ne cere miliarde de lei, să-și repare onoarea știrbită. E dreptul ei – într-un stat de drept! Pentru cine nu știe, doamna este inspector fiscal, iar noi am scris că ar fi realizat un control la comandă politică la o societate comercială de stat și că bănuim că se află în conflict de interese, având în vedere că zi de zi se află la firmele fratelui său – de contabilitate și consultanță fiscală. Știm că legea este destul de strictă în acest sens, interzicându-le inspectorilor fiscali să aibă de-a face cu firme de gen. De asemenea, am mai scris că se plimbă într-o mașină cu valoare de peste 30.000 euro care nu se află în declarația de avere. Plus alte nereguli din declarația de avere. Am făcut mai multe adrese către Agenția Națională de Integritate și Direcția Națională Anticorupție să verifice aceste lucruri. Supărată din cale-afară, doamna respectivă a început represaliile împotriva Ziarului de Vâlcea, folosindu-se probabil de influența sa la anumite instituții ale statului, altfel nu ne explicăm cum de în doar două săptămâni firma editoare a publicației noastre a fost controlată atât de Finanțe, cât și de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Lucrând în deplină legalitate nu ne-au deranjat aceste controale, dar am fost surprinși de rapiditatea cu care s-au mișcat aceste instituții când madam a mișcat din sprânceană. Pentru a ne pune pumnul în gură și a ne îngrădi dreptul la liberă exprimare, doamna a scris mai multe sesizări, semnate de prietenul dânsei, un anumit domn B. Păi e corect?! Așa lucrează inspectorii fiscali, domnule Ministru al Finanțelor?!
Una peste alta, cel care va judeca acest proces este magistratul Alexandru Marius Lumineanu, actualul președinte al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prieten la cataramă al binomistului de la CSM despre isprăvile căruia am scris de mai multe ori. Așa că, la ce fel de dreptate să ne așteptăm noi de la acest domn?! Poate suntem prea pesimiști, prea subiectivi, prea negativiști, poate omul e de bună credință, dar…. numai Dumnezeu poate să știe… Pentru noi – este clar că repartizarea aleatorie a dosarelor e o poveste…. Părerea noastră!
Tiberiu Pîrnău