Tragedie pe E 81, între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti!
Un ceh beat criţă a omorât un om şi a dărâmat o casă
• Din accident, un tânăr nevinovat aflat în autoturism a murit şi alte două persoane au fost rănite
Seria tragediilor rutiere din judeţul Vâlcea pare să nu contenească. Joi dimineaţă, la ora 7,08, la doar şapte kilometri de Râmnicu Vâlcea, în localitatea Budeşti, un tânăr nevinovat a plătit cu viaţa inconştienţa unui şofer de tir care s-a urcat beat criţă la volan. Din accident a fost distrusă o parte din casa unui localnic, în care s-a oprit mastodontul. Ca prin minune, femeia gravidă care se afla în pat şi care s-a trezit cu cabina tirului în dormitor a fost rănită uşor doar de o scrumieră, mormane de cărămizi din casă alcătuind un morman de moloz, prăbuşit în cealaltă jumătate a patului.
Joi, la kilometru 7, în localitatea Budeşti a avut loc încă o tragedie rutieră, de data aceasta protagonistul tragicului accident a fost un şofer ceh, care circula la volanul unui tir, fără încărcătură. Mastodontul circula dinspre Piteşti către Râmnicu Vâlcea, când fără să mai păstreze sensul de mers, a pătruns pe contrasens, a lovit un Seat Cordoba, cu nr. B-45-ZLL, condus de Mihaela Toma (29 ani), din Mangalia şi apoi tirul a „plonjat” peste un podeţ, oprindu-se în cele din urmă în casa familiei Moldovan, aflată în imediata vecinătate a carosabilului. Elena Moldovan (20 ani), însărcinată în luna a cincea, care se afla în pat şi dormea, ne-a povestit. „Soţul meu, Laurenţiu, care lucrează la o societate de confecţionat sârmă doar ce plecase la serviciu, iar eu urmam să mă trezesc peste cinci minute, ca să merg la serviciu, la o firmă de vânzări en-gross, în complexul Dovali, din Râmnicu Vâlcea. Am auzit un zgomot infernal şi la un moment dat, tirul era în dormitor. Zidul se prăbuşise şi bucăţi mari de cărămidă au căzut lângă pat făcând un morman de moloz. Casa s-a zdruncinat din temelii, iar pe mine m-a lovit o scrumieră care a căzut de pe sifonier. Eu am fost scoasă pe geam şi eram foarte speriată”, povesteşte tânăra, care se teme ca şocul provocat să nu-i afecteze sarcina.
Tinerii veneau din Germania de la un târg de ocupare a forţei de muncă
Descarcerea şi scoaterea din cabina făcută armonică a conducătorului tirului, Ykar Abdakarel (49 ani), din Cehia, a fost o operaţiune extrem de dificilă. O maşină de descarcerare a Pompierilor Militari şi alta care a împrăştiat cu soluţie ca să nu se aprindă motorina care s-a scurs din rezervorul tirului au venit de urgenţă la faţa locului. Tot repede s-au deplasat şi două ambulanţe, dar din nefericire, pentru un tânăr din Seat, acestea n-au mai fost de nici un ajutor. Pasager în spatele scaunului tinerei de la volan, Cristian Vătafu (21 ani), din Constanţa a murit pe loc, o parte din creieri rămânând împrăştiaţi pe bancheta din spate a autoturismului. Când a fost dus la Spitalul de Urgenţe Vâlcea, o aisstenţă de la Serviciul primiri Urgenţa n-a avut decât să sune de pe telefonul băiatului şi să anunţe familia că Cristian a trecut în lumea celorlalţi. La celălalt capăt al firului a răspuns chiar fratele acestuia. Tinerii din Seat se întorceau din Germania şi urmau să ajungă în judeţul Constanţa. În timp ce conducătorul autoturismului, Mihaela Toma lucra de câţiva ani ca administrator la o firmă nemţească, ceilalţi trei pasageri merseseră la un târg de ocupare a forţei de muncă, unde dăduseră interviuri urmând să se angajeze ca sudori pe un şantier naval. Doi dintre ei acceptaseră oferta, însă Cristian, cel care nu se va mai întoarce teafăr acasă, refuzase. Singura lor „vină” a fost aceea că se aflau într-un loc nefast, în trafic.
Cehul era aproape de coma alcoolică
Deşi iniţial se lansase ipoteza că şoferul ceh Ykar Rabkarel a adormit la volan, insp. Florian Ioniţă, de la SPR Vâlcea, ne-a spus: “„Din analizele de laborator a reieşit că şoferul ceh aflat la volanul tirului a avut o alcoolemie de 2,20 mg./l. alcool pur în aerul respirat, fiind aproape de o comă alcoolică. Este posibil ca el să fi băut toată noaptea într-una din parcările de pe traseu”, ne-a sus ofiţerul. Cehul care s-a ales şi el cu trei coaste rupte a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, iar la unitatea sanitară din Râmnicu Vâlcea a rămas pentru îngrijiri medicale şi femeia aflată la volanul Seatului, Mihalea Toma, căreia cioburile îi afectaseră globul ocular.
Dorel ├×ÎRCOMNICU