Mircia Gutau, pas important in POLITICA NATIONALA!

0
82

 Dănuţ Pop a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Partidului Ecologist Român (PER), în cadrul Congresului ordinar organizat la Palatul Parlamentului. 

Membrii PER şi-au ales preşedintele, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarul general adjunct.

Astfel, în urma votului, în funcţia de preşedinte a fost ales Dănuţ Pop, prim-vicepreşedinţi urmează să fie Cătălin Nămăescu, Mircia Gutău, Cristian Anghel, secretar general adjunct – Cristinel Deaconescu, iar vicepreşedinţii vor fi Viorel Dobre, Mirică Dimitrescu, Ovidiu Zară, Mircea Vintilescu, Bianca Vasile.

Dănuţ Pop a afirmat, în cadrul Congresului, că PER doreşte să obţină la următoarele alegeri cel puţin trei mandate de europarlamentar şi 2.000 de consilieri.

„Avem peste doi ani două examene: europarlamentare şi prezidenţiale. Peste trei ani avem încă două alegeri locale şi alegeri parlamentare. Împreună cu echipa (…) ne-am propus pentru europarlamentare un minimum trei europarlamentari, să avem candidat la prezidenţiale şi pentru anul 2020 ne propunem intrarea în 25 de consilii judeţene, 2.000 de consilieri şi minimum 30 de primari”, a spus Dănuţ Pop, conform Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.