La băutură, fiul i-a tăiat esofagul tatălui

0
78

  La băutură, fiul i-a tăiat esofagul tatălui

După scandaluri care durează de ani de zile, duminică după amiază în familia Matei, din Boişoara a mai izbucnit încă unul. Tatăl a vrut să-şi taie fiul cu cuţitul, dat acesta mai ager i-a luat obiectul tăietor şi în curte casei i-a tăiat părintelui esofagul şi traheea.

Familia Matei din comuna Boişoara este una de troglodiţi. Oamenii muncesc cu ziua pe unde pot, iar bruma de agoniseală ce o câştigă o dau pe băutură. Beau cu toţii, de la mic la mare! Soţii Matei au şapte copii, unii chiar minori, au chiar şi un ginere şi un nepot şi cu toţii locuiesc într-o două camere, claie peste grămadă, într-o casă care stă gata să se prăbuşească. Duminică, în jurul orei 16,30, , tatăl, Aurel Matei (52 ani) a băut cu vârf şi îndesat, cu fiul său Adrian (32 ani). Au început cu bere, apoi cu vin şi într-un final au dat-o pe ţuică. După atâta alcool îngurgitat, spiritele dintre cei doi s-au aprins. Tatăl îi reproşa fiului că nu munceşte destul cu ziua ca să aducă prosperitatea mult visată: bani pentru băutură. Spiritele dintre cei doi s-au aprins şi ca să tranşeze bărbăteşte situaţia, cei doi “matoliţi” au ieşit în curtea casei să împartă dreptatea.

Fiul „măcelar” cercetat şi pentru furt dintr-un magazin

Vecinii au auzit scandal dar nu a ieşit nimeni, pentru că certurile sunt aşa de frecvente încât nimeni nu intervine. “Tata a pus mâna pe un cuţit şi a vrut să mă lovescă. Eu am reuşit să-l iau şi m-am apărat”, avea să declare anchetatorilor Adrian Matei. Tânărul a luat obiectul tăietor în mână şi printr-o lovitură i-a produs părintelui o lovitură în regiunea cervicală, secţionându-i complet traheea şi esofagul. Anunţată, Salvarea din Brezoi a venit foarte repede, şi după ce victima a fost transportată în micuţul spital orăşenesc, a fost dusă apoi la Spitalulul din Vâlcea şi mai apoi la Spitalul de Urgenţă din Craiova, unde medicii l-au supus unei complicate intervenţii chirurgicale, bărbatul având şanse de supravieţuire. La faţa locului s-a deplasat prim-procurorul Parchetului Vâlcea, Teodor Trancă, care în funcţie de numărul de zile de îngrijiri date de medicul legist, va încadra fapta. Adrian Matei mai are pe rol, la instanţă, un dosar de furt, el subtilizând mai multe alimente dintr-un magazin sătesc.

D. ├×ÎRCOMNICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.