O noua etapă de negocieri a Oltchim pentru preluarea Petrochemicals Argeş

0
120

 O nouă etapă de negocieri a Oltchim pentru preluarea Petrochemicals Argeş

 

S.C. Oltchim S.A Rm Vâlcea informează acţionarii şi investitorii că, în conformitate cu programul stabilit de comun acord cu Petrom, următoarea etapă de negocieri în vederea preluării Petrochemicals Argeş va avea loc în data de 5 septembrie 2007 iar pânî în data de 3 octombrie a.c urmează a fi depusă oferta de cumpărare. Urmare a celor stabilite de AVAS, în calitate de acţionar majoritar al S.C. Oltchim S.A. şi de acţionar semnificativ al Petrom, preluarea societăţii Petrochemicals se va face printr-o tranzacţie de vânzare – cumpărare şi nu printr-un schimb de acţiuni. După preluarea instalaţiei de piroliză S.C. Oltchim S.A intenţionează retehnologizarea şi creşterea capacităţii acesteia, de la 200.000 to/an etilenă la 300.000 to/an şi estimează costul acestor operaţiuni la valoarea de aprox.100 milioane de euro. Alte detalii privind această tranzacţie şi care nu intră sub incidenţa regimului de confidenţialitate vor fi comunicate pe măsură ce avansează negocierile de preluare între cele două societăţi.

Director General, Roibu Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.