Energy Services Group o societate de prestigiu
ESG reuneşte firmele membre ca să genereze pe piaţa serviciilor un plus de calitate şi competenţă pentru a contribui prin activităţile economice la îmbunătăţirea vieţii clienţilor şi angajaţilor grupului. ESG se organizează şi se dezvoltă prin respectarea şi promovarea climatului de pace, legalitate, democraţie şi ordine socială conform Statutului, Codului Etic şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale grupului.
ESG urmăreşte să dezvolte performanţa economică a membrilor săi prin dezvoltare organică şi relaţii corecte şi constructive cu mediul extern şi în mediu intern al organizaţiei.
Angajaţii grupului, calitatea muncii şi vieţii lor sunt în centrul preocupărilor ESG. Clienţii ESG reprezintă unul dintre bunurile cele mai de preţ ale grupului. Mulţumirea angajaţilor, a clienţilor şi a acţionarilor ESG este unul din principalele scopuri ale activităţii ESG. Clienţii ESG vor fi onoraţi şi respectaţi prin prestarea unor servicii de bună calitate. Misiunea ESG = Energy Services Group este să ofere servicii diversificate, complete şi înalt specializate, uşor accesibile, în domeniul energetic, pentru creşterea competitivităţii şi performanţelor prin valorificarea superioară a resurselor.Misiunea grupului ESG se va împlini de către angajaţii şi membrii grupului prin aport de valoare, creativitate şi inovare prin armonizarea misiunilor individuale.Principii fundamentale recunoscute şi asumate explicit şi în mod responsabil de către ESG şi angajaţii săi sunt:
Legalitatea – respectarea Constituţiei, legilor, hotărârilor de guvern, reglementărilor administraţiei de stat, statutului grupului ESG, a Codului etic, a ROF, a fişelor de post, a contractelor si a dispoziţiilor de serviciu.
Responsabilitatea individuală – fiecare angajat si membru al grupului răspunde penal, civil si administrativ pentru activitatea in cadrul grupului.
Reprezentarea directă – fiecare angajat şi/sau membru al grupului se reprezintă pe sine prin activitatea, faptele şi actele emise în cadrul şi condiţiile prevăzute de legi şi reglementari în vigoare.
Separaţia puterilor – activitatea grupului se organizează prin respectarea principiului separaţiei atribuţiilor deliberative (ale CA) de cele executive (ale Comitetului Director). Valori recunoscute şi asumate de angajaţii şi membrii grupului ESG
Integritatea – concordanţa dintre vorbe si fapte, adică a acorda realitatea cu spusele noastre, a respecta promisiunile făcute, a îndeplini aşteptările. Orientarea spre nevoile clienţilor – toate activităţile grupului vor fi direcţionate pentru a da satisfacţie clienţilor conform nevoilor şi aşteptărilor consfinţite în contracte.
Armonia – spiritul de cooperare şi cultivarea unei atmosfere plăcute şi constructive vor caracteriza activitatea angajaţilor şi managementului.
Creativitatea – soluţiile noi şi constructive vor fi promovate la nivelul membrilor grupului prin învăţare continuă şi stimularea angajaţilor. Excelenţa – calitatea serviciilor, profesionalismul şi comportamentul etic vor fi promovate prioritar în relaţia cu clienţii.