Primarul din Slătioara, Sorin Romcescu, pregăteşte proiecte pentru asfaltarea a 11 km de drumuri comunale

0
58

 

Recent, primarul din Slătioara, Sorin Romcescu, a anunţat că au fost depuse mai multe proiecte la Ministerul Dezvoltării pentru finalizarea modernizării drumurilor de interes local şi a celor comunale. Primul proiect pe care îl va depune cuprinde asfaltarea pe o lungime de 6,3 kilometri pentru următoarele drumuri: DC Gheorghiţă din satul Slătioara, pe o lungime de 788 de metri, drumul Cupene Văi – 1.100 de metri, drumul Islazului – 780 de metri, drumul Drăgulescu – 1.200 metri, drumul Angelescu – 500 de metri, drumul Troiţă Sat – 430 de metri şi drumul Troiţă – 220 de metri, ambele tronsoane fiind în satul Goruneşti. De asemenea, va mai fi modernizat drumul Rogovenilor – 423 de metri în satul Milostea şi drumul Tomeştilor – 775 de metri. Un alt proiect întocmit se referă la asfaltarea drumurilor comunale din satul Milostea: „În acest sat, anul trecut a fost inclusă reţeaua de canalizare. Special nu am făcut un proiect pentru modernizarea drumurilor comunale, pentru că am stabilit ca mai întâi să introducem reţeaua de apă şi canalizare, iar apoi să turnăm asfalt”, spune primarul. În proiect sunt cuprinse în vederea asfaltării drumurile comunale: Angheluţă, Ciolofani, Preda, Pruneştilor, Stroescu, Luculescu, Răducanu, Florescu, Mogoşenilor, Muscarilor, Pătroi, Stăncioi, Todeci şi Sacoţi care, însumate, ajung la o lungime de 4,83 de kilometri. Primarul afirmă că, o dată cu aceste două proiecte demarate, aproape întreaga infrastructură se finalizează: „Proiectele sunt în faza de documentaţie finală, iar apoi vor intra la finanţare. Vor intra în perioada de verificare a documentelor, conform anexei trei şi a cererilor de solicitare în vederea includerii în programul de finanţare al Ministerul Dezvoltării cât mai repede. Documentaţiile se vor întocmi şi perfecta la nivelul aprobării care se dă, astfel că, anul acesta se pot face licitaţiile şi chiar spre toamnă vom demara lucrările. Aşa calculez eu demersurile şi aşa ar fi normal să fie. Avem trei proiecte pentru modernizarea drumurilor comunale pe care vreau să le fac cunoscute comunităţii. Pentru dezvoltarea acestei localităţi am avut o strategie de la care nu m-am abătut. Am luat fiecare proiect în ordinea necesităţii, mai întâi am introdus reţeaua de apă şi canalizarea, dar, concomitent, am construit o grădiniţă din temelii, am modernizat şcolile, am construit o bază sportivă şi alte două terenuri de sport de dimensiuni mai mici, terenuri de agrement pentru cei mici, iar apoi, pe drumurile unde există deja reţea de apă şi canalizare să finalizăm asfaltarea. Toate aceste reuşite au fost posibile prin efort financiar local, conjugat cu fonduri alocate de la stat, dar mai ales prin atragerea de fonduri europene, prin accesarea unor proiecte de care comunitatea beneficiază”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.