„În sprijinul bătrânilor”, proiect social al Parohiei „Toți Sfinții”

0
79

 

Joi, 9 martie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Parohia Toți Sfinții din Râmnicu Vâlcea, au fost vizitate mai multe persoane vârstnice care locuiesc de ani de zile în singurătatea propriilor locuinţe, ajunse la vârste înaintate, lipsite de putere şi bolnave, acestea au devenit fie o povară pentru familie şi îşi duc zilele cu ochii înlăcrimaţi, aţintiţi asupra ușii, aşteptând să apară în prag cineva drag: copiii, nepoţii sau fraţii, fie  şi-au pierdut copiii mult prea devreme.

Prezentă la întâlnire, doamna asistent social Viorica Adriana Iancu, reprezentanta Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a remarcat faptul că pe lângă aceste pachete cu alimente, părintele  oferă suport moral și spiritual pentru persoanele vârstnice aflate în situații de risc social – bătrâni singuri, bolnavi, bătrâni ai căror copii nu sunt în țară: „În cadrul acestor  vizite, Părintele Mihai Cârstea a împărțit pe lângă pachete cu alimente de bază – paste făinoase, ulei, făină, mălai, orez, zahăr, mazăre și produse de patiserie – un strop de mângâiere sufletească pentru că bătrânețea este împovărătoare și singurătatea este greu de îndurat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.