Deputatul Aurel Vlădoiu se „zbate” şi în concediu

0
89

 Deputatul Aurel Vlădoiu se „zbate” şi în concediu

 PSD a solicitat zilele trecute Guvernului  să prezinte măsuri concrete pentru a scoate din criză învăţământul preşcolar, acordând copiilor dreptul la educaţie cuvenit.Social-democraţii consideră că fiecare copil de vârstă preşcolară ar trebui să aibă acces la educaţie şi să poată fi înscris într-o grădiniţă publică, fără a-i fi limitat acest drept de slaba finanţare acordată învăţământului preşcolar. „Dreptul la educaţie este un drept constituţional (art.32), care nu se negociază şi nu se distribuie după anumite criterii superficial stabilite, ci este un drept care trebuie respectat! Educaţia timpurie a copiilor începând cu vârsta de 3 ani reprezintă un aspect extrem de important pentru sistemul de educaţie, asupra căruia Guvernul ar trebui să se aplece cu maximă seriozitate prin găsirea surselor de finanţare necesare, astfel încât criza acută de locuri în grădiniţele de stat să fie soluţionată de urgenţă”, ne-a declarat deputatul Aurel Vlădoiu. Parlamentarul vâlcean consideră discriminatorie decizia Guvernului de a nu acorda despăgubiri pentru legumicultorii, pomicultorii şi viticultorii afectaţi de secetă. „Având în vedere faptul că aproape toate judeţele ţării au fost declarate calamitate, atitudinea Executivului este de neacceptat, în condiţiile în care un kilogram de roşii a ajuns să coste minimum 4 RON în pieţele din toată ţara. Nu este normal ca Ministerul Agriculturii să nu reacţioneze în nici un fel în momentul în care, în plin sezon, legumele au devenit un lux pentru majoritatea cetăţenilor”, a mai spus Aurel Vlădoiu. Totodată, deputatul PSD consideră că supravieţuirea multor unităţi de producţie a legumelor şi fructelor depinde, în mod direct, de acordarea unui sprijin din partea statului: „Pentru a putea relua ciclul de producţie, în toamnă, este nevoie ca agricultorii să primească despăgubiri, ţinând cont de dimensiunea dezastrului din această vară”.    Traian Guminski

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.